Patru situații urgente pe care Barcelona trebuie să le rezolve. Ter Stegen refuză să plece

Oficialii catalanilor și staff-ul tehnic al clubului blaugrana trebuie să clarifice cazurile lui Marc-Andre ter Stegen (33 de ani), Inaki Pena (26 de ani), Oriol Romeu (33 de ani) și Pau Victor (23 de ani).

Dennis Politic a spus tot despre transferul la FCSB! "Nu am trădat-o pe Dinamo!" Care e visul lui

Sursa video: Eurosport

FC Barcelona trebuie să rezolve, pe lângă implicarea în aducerea de noi jucători pentru Hansi Flick, și situațiile unor fotbaliști care nu mai intră în planurile catalanilor. Printre aceștia se numără nume importante precum Marc-Andre ter Stegen, dar și jucători cu un rol mai periferic precum Inaki Pena, Oriol Romeu sau Pau Victor. Într-un context în care Barcelona încearcă să-și optimizeze lotul și bugetul salarial, clarificarea acestor cazuri devine esențială pentru buna desfășurare a pregătirii de vară și începutul sezonului 2025/26.

ter Stegen, exclus din planurile lui Flick, refuză să plece

Portarul german al Barcelonei, în vârstă de 33 de ani, continuă să se antreneze separat de restul echipei în această perioadă de pregătire pentru sezonul 2025/26, începută luni. Statutul său în cadrul echipei a fost afectat după venirea lui Joan Garcia și prelungirea contractului lui Szczesny până în 2027. Flick i-a transmis deja că nu va fi în primele două opțiuni pentru poarta catalanilor. Deși clubul și-ar dori despărțirea, pentru a reduce masa salarială, Ter Stegen insistă să rămână și să lupte pentru un loc în prima echipă. El și-a prelungit contractul în august 2023 până în 2028.

Inaki Pena, scos din planurile lui Flick

Ajuns a 4-a variantă pentru postul de portar, Pena nu mai intră în planurile staff-ului tehnic. Jucătorul din Alicante acceptă ideea despărțirii, însă soluția nu pare iminentă. Cu contract până în 2026, știe că trebuie să plece, dar ofertele primite nu sunt pe măsura așteptărilor sale. Deși este dispus să negocieze, transferul ar putea dura mai mult decât s-ar fi dorit. Potrivit Mundo Deportivo, toți cei patru portari aflați acum în lotul primei echipe, Joan Garcia, Szczesny, Ter Stegen și Inaki Pena, ar putea face deplasarea în turneul din Japonia și Coreea de Sud, cu excepția cazului în care se ia o decizie radicală de a-l lăsa pe unul dintre cei excluși la Barcelona.

Oriol Romeu își caută echipă

Cu un contract valabil până în iunie 2026, Oriol Romeu știe deja că nu mai are loc în linia de mijloc a echipei pregătite de Hansi Flick. După împrumutul de anul trecut la Girona, mijlocașul este conștient că trebuie să plece. Totuși, deși mai are un an de contract, despărțirea sa de club este blocată, iar cel mai probabil scenariul rămâne rezilierea contractului, o opțiune viabilă doar dacă jucătorul va avea o destinație clară.

Pau Victor își dorește un împrumut pentru a juca mai mult

Atacantul de 23 de ani figurează pe lista de jucători transferabili. Profilul său este atractiv pentru cluburi din Spania și nu numai. Contractul său expiră în 2029 și este deschis unui împrumut. Clubul i-a comunicat deja acest lucru. Girona îl urmărește în continuare, atât pe el, cât și pe Oriol Romeu. Odată cu iminentul transfer al unei extreme și cu intenția lui Flick de a avea alți jucători în rolul de rezervă pentru Lewandowski, șansele lui Pau Victor de a prinde minute au scăzut semnificativ.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo