Prima plecare oficială de la Real Madrid în "noua eră Mourinho": "Nu a fost o decizie uşoară"

Mijlocaşul Dani Ceballos a anunţat că părăseşte echipa de fotbal Real Madrid după ce a petrecut şapte sezoane la clubul spaniol. El e primul jucător care părăseşte gruparea blanco după venirea lui Mourinho, dar e de aşteptat să existe încă cel puţin 3 plecări în perioada următoare.

Dani Ceballos, felicitându-l pe Brahim Diaz, după ce marocanul a înscris pentru Real Madrid

Credit imagine: Getty Images

Jucătorul de 29 de ani, care a venit de la Real Betis Sevilla în anul 2017, a avut 215 apariţii pentru Real Madrid, câştigând 16 trofee, inclusiv trei în Liga Campionilor.
A petrecut două sezoane sub formă de împrumut la Arsenal Londra, în perioada 2019-2021.
''Nu a fost o decizie uşoară'', a scris Ceballos într-o postare pe reţeaua X.
''Nu a fost deopotrivă un an uşor şi poate de aceea am simţit că a venit timpul să pun capăt acestei etape şi să fac faţă unei noi confruntări cu acelaşi entuziasm cu care am venit în prima zi'', a mai comunicat Ceballos.
Real Madrid a confirmat plecarea jucătorului său într-un comunicat, mulţumind fotbalistului pentru contribuţia sa.
''Clubul Real Madrid îi mulţumeşte lui Dani Ceballos pentru implicarea şi dedicarea sa în această perioadă în care a apărat tricoul nostru şi îi dorim lui şi întregii familii cât mai mult noroc în acest nou capitol al vieţilor lor. Real Madrid este şi va fi întotdeauna casa sa'', a transmis clubul madrilen.
Ceballos a prins cu greu echipa din cauza accidentărilor în ultimul său sezon la Madrid, reuşind să aibă 23 de apariţii în toate competiţiile şi doar de patru ori a început ca titular. După ce a trecut peste perioada grea şi a fost apt, el s-a certat cu Arbeloa, fostul antrenor, care l-a ţinut exclusiv în afara lotului până la finalul stagiunii.
Chiar dacă acum la cârma lui Real e Jose Mourinho, se pare că Florentino Perez nu a vrut să mai aibă în lot un jucător capricios, care nu ştie să respecte stafful tehnic.

Urmează şi alte plecări de la Real Madrid

Real Madrid e într-o campanie furibundă de achiziţii, în ultimele săptămâni Florentino Perez reușind 4 transferuri spectaculoase: Dumfries, Konate, Cucurella şi Bernardo Silva. Acum, președintele blanco negociază cu Chelsea pentru Enzo Fernandez şi, din câte anunţă cotidianul spaniol As, mutarea e foarte aproape.
Se anunţă şi alte veniri pe Bernabeu, astfel că Jose Mourinho trebuie să renunţe la unii jucători. Lui Alaba şi lui Dani Carvajal nu li s-au prelungit contractele şi s-au despărţit de Real înainte ca Mourinho să apară în peisaj, dar tehnicianul lusitan va mai renunţa şi la alţi fotbalişti.
Fran Garcia a fost anunţat deja că nu intră în planurile lusitanului, dezvăluie reputatul jurnalist Mario Cortegana. Deja Betis şi-a manifestat intenţia de a-l cumpăra, mai ales că Real cere sub 10 milioane de euro pentru un transfer, dar există interes pentru apărătorul stânga şi dinspre Serie A, în special de la Juventus.
Pe lângă Cucurella, care va fi titularul indiscutabil din banda stângă, Mourinho are încredere în tânără Alvaro Carreras, astfel că nu doar Fran Garcia va părăsi capitala Spaniei, ci şi Ferland Mendy.
În cazul francezului, decisivă în această decizie a fost problema legată de accidentări. Ajuns la 31 de ani, fotbalistul din Hexagon a prins anul trecut doar 5 partide în La Liga, din cauza problemelor medicale, şi e greu de crezut că mai poate ajunge la o formă fizică şi la o continuitate care să justifice exigenţele unui club ca Real Madrid.
Un alt fotbalist care e cu "bagajele făcute" e Raul Asencio. Descoperit de Carlo Ancelotti în stagiunea 2024-2025, într-o perioadă în care Rudiger, Alaba şi Militao erau accidentaţi, acesta a impresionat şi mulţi îl vedeau un viitor Sergio Ramos, chiar dacă nu este la fel de atletic ca legenda iberică.
Doar că plecarea lui Don Carlo a însemnat şi trecerea în plan secund a spaniolului de 23 de ani. E adevărat, în sezonul precedent Real nu a mai avut atât de multe indisponibilităţi în apărare, astfel că, atât Xabi Alonso, cât şi Alvaro Arbeloa au apelat puţin la fotbalistul provenit de la echipa a doua.
Asencio a strâns 1708 minute în La Liga în stagiunea 2025-2026 şi, dincolo de prestaţii, Real pare să caute să se delimiteze de un fotbalist cu probleme în afara terenului. El a fost cercetat pentru distribuire de material pornografic cu o minoră, astfel că e foarte probabil ca şi acest aspect să contribuie la dorinţa formației blanco de a-l vinde.
Raul voia să rămână la Real şi să încerce să îl convingă pe Mourinho că merită o şansă, dar conducerea administrativă nu ia în calcul asta, gândindu-se probabil şi la faptul că ar putea să obţină aproximativ 20 de milioane de euro pe un fotbalist care e într-un declin din punct de vedere al formei.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo