"Război civil" la Barcelona, înainte de alegeri! Laporta îl desființează pe Xavi pentru dezvăluirile făcute
Publicat 09/03/2026 la 12:52 GMT+2
În plină campanie pentru preşedinţia Barcelonei, Xavi, legenda blaugrana, a intrat într-un adevărat război al declaraţiilor cu Joan Laporta. Răspunsul numărului unu de pe Camp Nou nu a întârziat să apară, acuzându-l pe fostul mijlocaş că e o "unealtă" în mâinile lui Victor Font.
Laporta (l.) freut sich über den Xavi-Verbleib
Credit imagine: SID
Xavi Hernandez a acordat un amplu interviu publicației "La Vanguardia", în care a discutat diverse subiecte legate de Barcelona, de viitorul său și a dezvăluit lucruri neştiute despre revenirea eșuată a lui Leo Messi.
Cu o săptămână înainte de alegerile pentru preşedinţia Barcelonei, fostul antrenor al catalanilor a dezvăluit că Messi nu s-a întors la club, după terminarea contractului cu PSG, din cauza lui Laporta, care nu l-a dorit.
"Leo era deja ca şi transferat, îşi dăduse acordul, dar președintele a oprit mutarea", a spus Xavi, care s-a declarat un susţinător al lui Victor Font pentru alegerile de la mijlocul acestei luni.
Laporta, răspuns acid pentru Xavi! Victor Font îl susţine pe fostul mijlocaş
Evident, Laporta nu a tolerat acuzele şi crede că Xavi a venit cu aceste atacuri din frustrare, dezamăgit de nivelul la care a ajuns Barcelona, fără el. De asemenea, preşedintele catalanilor e convins că fostul mare mijlocaş a devenit o "victimă" a uneltirilor lui Victor Font, în tentativa de a-l discredita înainte de vot.
"M-a surprins şi m-a durut. E greu să fii președintele Barcelonei pentru că trebuie să iei decizii foarte dificile, cum ar fi să-l demiți pe Xavi. Faptele îmi arată că am avut dreptate, pentru că, dacă rămânea Xavi, am fi pierdut în continuare.
Înțeleg că e rănit, pentru că, având aceiaşi jucători, Flick câștigă. Cu jucătorii ăștia, Xavi pierdea. Mă doare și faptul că s-a lăsat folosit și că, pentru a mă răni, l-a atacat şi pe Alejandro Echevarria, care, împreună cu Yuste, erau cei care îl apărau cel mai mult pe Xavi. A vrut să mă denigreze. S-a lăsat folosit de Víctor Font, care este în spatele lui și vrea să păteze procesul electoral", a spus Joan Laporta, citat de Marca.
Víctor Font, principalul rival al lui Laporta la preşedinţia clubului, a evaluat pozitiv cuvintele lui Xavi, cum era firesc pentru o persoană aflată în duel cu Laporta.
"E o dimineaţă tristă pentru club, pentru că doare să vedem legendele clubului spunând aşa ceva. Xavi a dat dovadă de curaj. Mii de fani ai Barcelonei sunt triști de aceste lupte interne, guvernate de minciuni.
Este un fapt cunoscut că fostul cumnat al lui Laporta (n.r. Echevarria, considerat "mâna dreaptă" a lui Laporta) deține mai multă putere decât președintele Barcelonei. Vorbim de un om care nu deține vreo funcție oficială și a cărui ideologie nu se aliniază cu valorile clubului", a spus Font.
Din păcate, acest conflcit care vine înainte de alegerile pentru preşedinţia Barcelonei - unde Laporta e mare favorit, fiind greu de crezut că va pierde - poate afecta concentrarea băieţilor lui Hansi Flick înainte de duelul din manşa tur a optimilor Ligii Campionilor. După succesul de la Bilbao, din La Liga, catalanii au luat direct avionul spre Anglia, unde marţi vor întâlni Newcastle.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo