Real Madrid a făcut 4 transferuri, dar urmează marea lovitură! Peste 100 de milioane pentru un star de la Campionatul Mondial
Publicat 18/06/2026 la 17:20 GMT+3
Real Madrid a fost cel mai activ club de top în această perioadă de mercato, reușind deja 4 transferuri spectaculoase. Totuși, Florentino Perez pregătește marea lovitură din această vară, presa engleză scriind că oficialii de pe Bernabeu urmează să înceapă negocierile cu Chelsea pentru Enzo Fernandez. Argentinianul ar putea deveni cel mai scump jucător din istoria Realului.
Prezentarea echipelor de la Campionatul Mondial 2026 - Argentina
Sursa video: SNTV
Real Madrid nu a cucerit niciun trofeu major în ultimele două sezoane, iar Florentino Perez și colaboratorii săi din conducere fac tot posibilul pentru a crea un nou dream-team pe Bernabeu. Totul a început cu aducerea lui Jose Mourinho pe banca tehnică și a continuat cu câteva transferuri de top, dar pare că e doar începutul unei campanii de achiziții răsunătoare.
Până acum, Real Madrid a rezolvat 4 achiziții: Denzel Dumfries, Bernardo Silva, Ibrahima Konate și Marc Cucurella. Clubul a plătit doar pentru olandez (25 de milioane de euro, clauza de reziliere a contractului acestuia cu Inter) și iberic (55 de milioane de euro către Chelsea), în timp ce francezul și portughezul au fost luați gratis, după ce nu și-au prelungit contractele cu Liverpool și Manchester City.
Real Madrid începe negocierile cu Chelsea pentru Enzo Fernandez! Londonezii cer 140 de milioane de euro
Următorul obiectiv al Realului e să aducă un mijlocaș box-to-box, iar principala țintă a lui Mourinho e Enzo Fernandez. Conform presei engleze, argentinianul a decis să plece de la Chelsea și i-ar spune DA lui Real Madrid, astfel că mai e nevoie doar de înțelegerea cluburilor. Publicații importante din Spania și Anglia scriu că oficialii de pe Bernabeu vor deschide în curând negocierile.
Londonezii cer aproape 140 de milioane de euro pe fotbalistul de 25 de ani. Realul nu e pregătită să achite o asemenea sumă, dar cu siguranță prima ofertă va fi de peste 100 de milioane de euro. Ținând cont de faptul că fotbalistul e de acord cu transferul, e foarte posibil să se ajungă la un acord între cele două cluburi, care au o relație bună și au mai făcut afaceri, ultima chiar în urmă cu câteva zile, la transferul lui Cucurella.
În funcție de rezultatul negocierilor, Enzo Fernandez ar putea deveni cel mai scump jucător din istoria lui Real Madrid. Recordul este deținut de Jude Bellingham, pentru care s-au plătit, către Borussia Dortmund, 127 de milioane de euro în vara lui 2023.
Pentru a susține financiar transferul lui Enzo, Real Madrid ar vrea să-l vândă pe unul dintre Eduardo Camavinga și Aurelian Tchouameni, dar nu se știe dacă aceștia vor accepta să plece, pentru că ambii au salarii foarte mari. Camavinga nu a convins în ultimul sezon și el ar fi jucătorul pe care Perez vrea să-l sacrifice, dar președintele nu ar spune nu nici unei oferte consistente pentru Tchouameni, mai ales că nu se știe exact în ce condiții acesta va mai fi "înghițit" de vestiar după scandalul cu Federico Valverde.
Așadar, va fi foarte interesat de văzut ce se întâmplă la Real Madrid în săptămânile următoare. Cert e că Enzo Fernandez e dorit de Perez și de Mourinho și ar putea fi următorul transfer al "galacticilor". Dacă negocierile cu Chelsea pentru argentinian vor eșua, Realul are și o variantă de rezervă: Mateus Fernandes. Transferul portughezului de 21 de ani de la West Ham ar fi mai ieftin, dar ar reprezenta mai degrabă un pariu pe termen lung, pe când Enzo ar veni aproape sigur ca titular de drept, el având deja o experiență semficativă la cel mai înalt nivel.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo