Real Madrid a găsit fotbalistul lipsă din puzzle-ul lui Alonso! Prețul de pornire: 80 de milioane
Publicat 22/08/2025 la 20:06 GMT+3
Real Madrid a investit peste 150 de milioane de euro în transferuri în această vară, însă presa din Spania scrie că Florentino Perez are în plan să mai facă o mutare, pentru a completa piesa lipsă din angrenajul lui Xabi Alonso. E clar că madrilenii au nevoie de un mijlocaș central care să facă ordine în joc, pe modelul Kroos, iar jucătorul țintă e Adam Wharton de la Crystal Palace.
Hey Football, episodul doi! Bogdan Nevel și Ion Alexandru analizează prima etapă din Premier League
Sursa video: Eurosport
Real Madrid a început șchiopătând noul sezon din La Liga, câștigând la limită pe teren propriu cu Osasuna, scor 1-0. Deși a fost doar primul meci al stagiunii și nu se pot trage prea multe concluzii, experții sunt de acord că Xabi Alonso mai are nevoie de o piesă esențială, adică de un mijlocaș central cu viziune, care să facă ordine în jocul echipei, așa cum o făceau odinioară Toni Kroos sau Luka Modric.
Până la finalul perioadei de mercato mai sunt 9 zile, așa că board-ul de pe Bernabeu are timp suficient la dispoziție pentru a realiza transferul pe care îl așteaptă staff-ul și fanii. Conform jurnaliștilor de la AS.com, ținta madrilenilor e Adam Wharton, fotbalistul de 21 de ani de la Crystal Palace.
"Pirlo din Blackburn", așa cum a fost poreclit datorită prestațiilor avute la clubul unde a crescut, a fost cumpărat de Palace în ianuarie 2024, pentru 21 de milioane de euro. Wharton a impresionat încă de la primele apariții și a devenit repede titular incontestabil la gruparea londoneză, iar marile echipe ale Europei sunt acum pe urmele sale.
Real Madrid îl vrea pe Adam Wharton, însă va forța transferul doar dacă îl va vine pe Rodrygo
Chiar dacă Real Madrid e un club stabil financiar, nu-și permite să arunce cu banii pe fereastră. Potrivit sursei citate, "pentru mai puțin de 80 de milioane de euro, Crystal Palace nu răspunde la telefon". Ca atare, cam aceasta ar fi prețul de pornire pentru fotbalistul considerat ideal pentru rolul de "regista" la Real Madrid.
Jurnaliștii iberici susțin că Perez va demara "operațiunea Wharton" doar dacă va vinde un jucător în această vară. Singurul jucător dispensabil și pe care s-ar putea încasa o sumă considerabilă e Rodrygo, care nu pare a intra prea mult în vederile lui Xabi Alonso. Brazilianul e dorit de Manchester City, dar nici clubul de pe Etihad nu e decis. Presa din Albion scrie că City va face o ofertă oficială pentru Rodrygo numai dacă va reuși să-l vândă pe Savinho. "Cetățenii" sunt în negocieri cu Tottenham pentru extrema adusă de la Girona anul trecut, dar deocamdată nu s-a ajuns la un consens, londonezii nefiind dispuși să achite mai mult de 80 de milioane de euro.
Ca atare, transferul lui Wharton la Real Madrid e departe, însă cert este că fotbalistul care a debutat deja la prima reprezentativă a Angliei e monitorizat atent de cel mai galonat club din lume. Dacă îl vrea cu adevărat pe englez, cei de la Real Madrid ar trebui să se cam grăbească, deoarece marile forțe din Anglia îl doresc în egală măsură. Cel mai insistent club a devenit Manchester United, care vrea neapărat să transfere un mijlocaș central până la încheierea perioadei de mercato. Prima opțiune a fost Carlos Baleba, dar când Brighton a cerut 120 de milioane de euro șefii de pe Old Trafford au rămas înmărmuriți și au început să-și îndrepte atenția către Wharton.
Șansa celor de la Real Madrid, pentru a câștiga timp, e că cei de la Crystal Palace ar putea refuza orice ofertă pentru Adam Wharton în această vară. Londonezii l-au pierdut deja pe Eberechi Eze, cedat la Arsenal, și probabil vor rămâne și fără Marc Guehi, dorit insistent de Liverpool. Ca atare, e greu de crezut că vor renunța la un al 3-lea jucător de clasă în următoarea săptămână, mai ales că nu va fi timp la dispoziție pentru aducerea unui înlocuitor.
Astfel, Wharton ar rămâne blocat la Palace, iar Real Madrid ar putea forța transferul său în iarnă sau cel târziu în vara viitoare. Pe postul de mijlocaș central, Xabi Alonso îi are la dispoziție pe Aurelian Tchouameni, Edoardo Camavinga, Dani Ceballos și Federico Valverde, dar niciunul nu e acel "decar" care să lumineze jocul prin pasele sale. Așadar, transferul unei minți limpezi în zona mediană e principala preocupare a lui Real Madrid și va fi interesant de văzut ce decizie vor lua madrilenii în cele din urmă.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo