Real Madrid, anunț oficial despre controversa Michael Olise: "O lungă istorie de respect reciproc"
Publicat 20/06/2026 la 23:52 GMT+3
Real Madrid a dezmințit în mod oficial că e interesată de transferul lui Michael Olise de la Bayern Munchen. Clubul madrilen a emis un comunicat în care a transmis că nu a avut niciun contact cu francezul sau cu reprezentanții săi și cu atât mai puțin cu oficialii campioanei Germaniei, subliniind că regretă informațiile false care s-au răspândit în ultima perioadă pe acest subiect.
Prezentarea echipelor de la Campionatul Mondial 2026 - Franța
Sursa video: SNTV
Real Madrid a intrat într-o nouă eră în această vară, odată cu revenirea lui Jose Mourinho pe banca tehnică. Clubul de pe Bernabeu a fost extrem de activ pe piața transferurilor și a perfectat deja 4 achiziții: Denzel Dumfries, Ibrahima Konate, Marc Cucurella și Bernardo Silva. Totuși, Florentino Perez nu se va opri aici și a promis cel puțin încă un transfer răsunător.
Realul a făcut o ofertă de 150 de milioane de euro pentru Julian Alvarez, refuzată de Atletico Madrid. Presa iberică a speculat că intenția de a-l lua pe argentinian a fost doar un bluf al lui Perez, acesta fiind convins că rivala din oraș nu va accepta. În schimb, marile publicații din Spania au scris la unison că marele vis al șefului de pe Bernabeu e Michael Olise, starul care a strălucit la Bayern Munchen în ultimul sezon.
Real Madrid a negat orice contact cu Michael Olise! Clubul de pe Bernabeu condamnă știrile false din presă
Clubul bavarez a transmis clar că atacantul de bandă nu e de vânzare, dar zvonurile au continuat și s-a scris chiar că Realul e gata să dea 200 de milioane de euro pentru transferul internaționalului francez. În acest context, Real Madrid a emis un comunicat explicit, în care a transmis că nu a discutat niciodată cu Olise ori cu reprezentanții săi și nici cu oficialii lui Bayern. Madrilenii au subliniat că tot ce s-a scris pe marginea acestui subiect a fost fals.
"Ca răspuns la relatările apărute în diverse instituții media privind un presupus interes al clubului nostru față de jucătorul lui Bayern Munchen, Michael Olise, Real Madrid dorește să declare că nu a avut niciun contact direct sau indirect cu jucătorul menționat anterior, cu reprezentanții săi sau cu persoane din anturajul său.
Real Madrid dorește, de asemenea, să sublinieze excelenta relație instituțională pe care o menține cu Bayern Munchen, cu care are o lungă istorie de respect reciproc, colaborare și admirație, și regretă răspândirea speculațiilor care nu corespund realității.
Ambele cluburi au menținut întotdeauna o relație bazată pe încredere și respect reciproc, ceea ce se reflectă, printre alte aspecte, în convingerea comună că orice potențial interes pentru un jucător aparținând celuilalt club trebuie tratat mai întâi între entități, în conformitate cu principiile loialității instituționale care au guvernat din punct de vedere istoric relațiile dintre Bayern Munchen și Real Madrid.", au transmis madrilenii pe canalele oficiale.
Înainte de a semna cu Bayern, Olise a trecut pe la academiile celor de la Arsenal, Chelsea, Manchester City și Reading, iar din 2020 până în 2024 a evoluat pentru echipele de seniori de la Reading și Crystal Palace.
Francezul de 24 de ani a fost transferat în Bundesliga în iulie 2024, când bavarezii au plătit pentru el 53 de milioane de euro. Contractul său este valabil până la finalul sezonului 2028/29.
În sezonul recent încheiat, Michael Olise a reușit 22 de goluri și 31 de pase decisive în 52 de meciuri disputate în tricoul lui Bayern în toate competițiile, impunându-se drept un jucător vital, alături de Harry Kane sau Luis Diaz.
Acum, Olise încântă la naţională, unde a fost ales omul meciului în partida de debut a "les bleus" de la Mondial (3-1 cu Senegal). El s-a înţeles perfect cu Mbappe în timpul meciului cu africanii şi, în ciuda dublei lui Kylian, experţii l-au desemnat pe starul lui Bayern drept cel mai bun de pe teren.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo