Riquelme, "şah" la Perez, cu două zile înainte de alegeri! Del Bosque se alătură proiectului său

Fostul antrenor al echipei Real Madrid şi al naţionalei Spaniei, Vicente del Bosque, se va alătura clubului madrilen în calitate de consilier al preşedintelui, fără remuneraţie, dacă omul de afaceri Enrique Riquelme va fi ales preşedinte pe data de 7 iunie, conform unui comunicat emis vineri de staff-ului de campanie.

Del Bosque a condus Spania spre singurul titlu mondial din istorie, în 2010

Credit imagine: Getty Images

Riquelme se anunţă un rival de temut pentru Perez, chiar dacă acesta din urmă rămâne favorit să își menţină poziţia în fruntea celui mai galonat club din lume, potrivit proiecţiilor făcute de spanioli. Chiar şi așa, garanțiile oferite fanilor pentru transferurile lui Haaland şi Rodri l-a alarmat pe Florentino, care aseară a anunţat că, dacă va fi reales, va încerca să facă cel mai scump transfer din istoria lui Real (150 de milioane de euro).
Riquelme vrea să puncteze şi capitolul staff administrativ, astfel că mizează acum pe Del Bosque. Cooptarea în conducerea clubului a antrenorului care a condus Spania la titlurile de campioană mondială şi europeană în 2010, respectiv 2012, după ce a fost atât jucător, cât şi manager la Real Madrid, "este concepută ca un rol consultativ de nivel înalt, conceput pentru a valorifica experienţa, cunoştinţele şi viziunea sa asupra lui Real Madrid şi pe care îl va îndeplini cu libertatea şi flexibilitatea specifice cuiva de statura sa", se arată în comunicat.
Staff-ul de campanie a mai subliniat că Vicente del Bosque, câştigător a două Ligi ale Campionilor ca antrenor al lui Real Madrid, este una dintre cele mai admirate şi respectate figuri din istoria clubului şi reprezintă valorile care au definit Real Madrid de-a lungul istoriei sale.
Alegerile vor avea loc pe 7 iunie, iar omul de afaceri Enrique Riquelme este contracandidatul lui Florentino Perez, actualul preşedinte, la conducerea clubului madrilen.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo