"Semnezi sau te punem pe lista de transferuri!". Florentino Perez, ultimatum pentru Vinicius Jr
Publicat 09/10/2025 la 09:19 GMT+3
Real Madrid i-a transmis lui Vinicius Jr că, dacă nu semnează în cursul acestui sezon prelungirea cu formația blanco, va fi vândut în vara viitoare, pentru a nu se risca pierderea lui gratis.
Vinicius Jr après son but face à Levante en Liga avec le Real Madrid, le 23 septembre 2025
Credit imagine: Getty Images
În această vară, Real Madrid a refuzat o ofertă de 300 de milioane de euro venită dinspre Arabia Saudită pentru Vinicius, dar cu siguranță că în birourile de pe Bernabeu se discută în legătură cu oportunitatea ratată. Asta și pentru că brazilianul nu pare a fi în cele mai bune relații cu Xabi Alonso, care l-a ținut pe bancă deja în două meciuri, schimbându-l rapid în majoritatea partidelor în care sud-americanul a jucat titular.
Probabil că la decizia de a spune "nu" ofertei arabilor decisivă a fost și dorința jucătorului, care, la 25 de ani, simte că mai are multe de spus în fotbalul mare.
Relația destul de tensionată dintre jucător și noul staff tehnic i-a pus în gardă pe oficialii de pe Bernabeu, care în acest moment se tem că în iarna viitoare Vini Jr ar putea semna gratis cu altă echipă. El mai are contract cu formația blanco doar până în 2027, astfel că la finalul acestei stagiuni va intra în ultimul an al înțelegerii.
În consecință, conform Sport, Florentino Perez face presiuni ca brazilianul care câștigă 20 de milioane de euro/an să semneze prelungirea în lunile următoare, altfel Real îl va include pe lista de transferuri în vară, pentru a nu risca să piardă gratis un fotbalist cotat atât de bine. Momentan Vini Jr și reprezentanții săi au fost destul de evazivi în a prelungi înțelegrea, motiv pentru care președintele blanco s-a decis să apeleze la un astfel de ultimatum.
Real Madrid are deja variante de înlocuire pentru Vinicius Jr
În măsura în care Vini Jr nu va dori să își prelungească înțelegerea cu Real, oficialii spanioli speră să îl vândă în Arabia Saudită pentru un preț record. Dar se ia în calcul și posibilitatea ca brazilianul să nu își dorească încă o asemenea "aventură", astfel că se așteaptă variante din Premier League, unde United și Chelsea au dat semnale că ar fi interesate de o astfel de mutare.
Cert e că Real e deja pregătită de "viața după Viniciu", presa spaniolă lansând ipoteza conform căreia Desire Doue, de la PSG, ar fi marele pariu pentru înlocuirea brazilianului.
Nu e exclus nici ca Xabi Alonso să opteze pentru Wirtz, în funcție de cum se va adapta acesta la Liverpool. Germanul se teme că nu se va putea acomoda cu viața din Regat - prestațiile de până acum au fost mult sub așteptări -, iar fostul său antrenor de la Leverkusen visează la o reuniune, în vara anului viitor, dacă Vinicius va pleca.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo