Șoc în Spania: Mbappe&Co l-ar dori pe Xabi Alonso demis de la echipă! Ce decizie ia Florentino Perez?
Actualizat 25/11/2025 la 09:26 GMT+2
Jorge Picon, un jurnalist spaniol cu mare experiență, care a lucrat mult timp la As și care are mereu informații solide legate de Real Madrid, susține că există o ruptură totală între Xabi Alonso și cei mai reprezentativi jucători de pe Bernabeu. Fotbaliștii consideră că tehnicianul trebuie demis și așteaptă ca Florentino Perez să ia act de situația existentă.
Xabi Alonso
Credit imagine: Getty Images
Real Madrid stă pe un butoi de pulbere, după ce avansul față de Barcelona s-a "evaporat". "Galacticii" au pierdut pe Anfield, în UCL, iar scorul de 1-0 a fost unul mincinos, doar Courtois făcând ca diferența uriașă dintre jocul celor două echipe să nu se traducă într-un scor fluviu. Au urmat două remize - cu Vallecano și Elche -, în această din urmă dispută formația blanco fiind dominată în multe momente.
Rezultatele nu sunt nici pe departe dezastruoase, însă situația din vestiar, da. Cel puțin asta susține Jorge Picon, unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști spanioli (fost la As) când vine vorba despre informațiile pe care le are din interiorul clubului de pe Bernabeu.
De ce a pierdut Xabi Alonso vestiarul lui Real Madrid?
Dacă până acum se vorbea intens despre ruptura clară dintre Vinicius şi stfful tehnic, acum, după aceste rezultate, se discută despre conexiunea foarte slabă dintre Xabi Alonso şi mulţi dintre fotbalişti. Într-o echipă atât de plină de egouri, metodele tehnicianului basc - foarte tânăr încă şi fără un CV deosebit, în ciuda performanţelor cu Leverkusen - sunt puse sub semnul întrebării de unii jucători.
Bellingham și Courtois nu au fost pe deplin mulțumiți de deciziile antrenorului privind jocul din apărare în ultimele partide. Alții, precum Fede Valverde și Camavinga, care, fie nu și-au asigurat un loc de titular, fie au jucat des pe diferite poziții, altele decât cele de bază, nu par să aibă vreo conexiune cu Xabi Alonso. Până acum, se părea că Xabi Alonso îl are de partea sa pe Kylian Mbappe, dar, după remiza cu Elche, nici starul francez nu pare să mai creadă în basc.
Problema majoră pare să ţină de schimbarea metodelor de lucru, Xabi Alonso având o abordare fundamental diferită faţă de Carlo Ancelotti. Italianul, care a fost întotdeauna cunoscut pentru relația bună cu jucătorii săi, nu a fost la fel de exigent în materie de strategie precum bascul. "Don Carlo" miza în primul rând pe atmosfera fantastică şi pe motivarea jucătorilor, fiind unul dintre cei mai buni antrenori din istorie la aceste capitole, în timp ce noul antrenor al formaţiei blanco este un fanatic al controlului. Nu doar că a instaurat un set de reguli mult mai aspre decât predecesorul său, dar crede că echipa poate progresa printr-o o cunoaştere perfectă a adversarilor şi un studiu foarte detaliat a lucrurilor care nu funcţionează încă.
Astfel, totul devine foarte tacticizat, Vinicius Jr&Co urmăresc foarte multe analize video şi li se prezintă o serie de grafice care nu sunt înţelese pe deplin. Rezistenţa la nou e mare, mai ales că fotbaliştii ştiu că au avut rezultate cu un alt tip de abordare. Momentan, ei sunt scoşi mult din zona de confort şi, până probabil se vor acomoda total cu filosofia şi metodologia lui Xabi Alonso, nemulţumirile apar. Până acum acestea au fost la un nivel scăzut, ca urmare a rezultatelor, dar tenisunea a escaladat odată cu ultimele trei partide.
Florentino Perez urmărește situația cu mare atenție, el fiind cel care l-a ales pe Xabi Alonso drept noul lider al proiectului "Real Madrid". Încrederea sa în antrenorul basc a rămas neclintită, dar ruptura clară dintre vestiar și stafful tehnic pare că nu mai poate fi ignorată.
Xabi Alonso: "Conexiunea cu jucătorii se îmbunătățește"
Tehnicianul de pe Bernabeu a fost întrebat după confruntarea cu Elche despre fisurile apărute în relațiile cu fotbaliștii, dar, cum era de așteptat, a negat că ar exista o criză de acest gen, punctând că Real își va reveni în scurt timp.
"Echipa nu s-a prăbușit, încă este competitivă. Rezultatele și jocul nu sunt cum ne-am dori, dar pot şi vor fi îmbunătățite. Suntem autocritici, dar atmosfera rămâne bună, spiritul avut este cel care trebuie. Trebuie să perseverăm în fața adversității. Aceasta este Real Madrid și știm că trebuie să trăim cu criticile.
Conexiunea cu jucătorii se îmbunătățește, ne cunoaștem mai bine și suntem cu toții în aceeași barcă, mergem în aceeași direcție. Sărbătorim împreună și suntem trişti împreună, atunci când nu câștigăm. Lucrurile merg bine, dar trebuie să schimbăm rezultatele", a explicat Xabi Alonso după duelul de la Elche.
Pentru Real Madrid, care mai păstrează doar un punct avans faţă de Barcelona, în fruntea clasamentului din La Liga, urmează deplasarea de la Atena, cu Olympiakos, în Liga Campionilor, pentru ca în weekend "galacticii" să evolueze tot în deplasare, la Girona.
Campion cu Liverpool, John Barnes ne spune povestea tricourilor sale în emisiunea "What I Wore" sâmbătă de la ora 19.00 pe Eurosport 1. Duminică de la ora 18.30 este rândul câștigătorului Champions League, Michel Salgado să ne povestească amintiri din vestiarul lui Real Madrid și cum se fac schimburile de tricouri în El Clasico. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo