Verdict teribil pentru Eder Militao, după accidentarea din Real Madrid - Celta Vigo! Cât va lipsi de pe teren
Real Madrid a pierdut aseară, pe teren propriu, în fața celor de la Celta Vigo, scor 0-2, într-un meci contând pentru etapa a 15-a din La Liga. Eder Militao s-a accidentat în timpul partidei și nu a mai putut continua, iar astăzi medicii i-au dat un verdict dur, anunțând că fotbalistul nu va mai putea juca până în primăvara anului viitor.
What I Wore, Hoddle: "Maradona a fost cel mai bun jucător care a îmbrăcat tricoul lui...Tottenham"
Sursa video: Eurosport
Real Madrid a oprit seria negativă prin victoria categorică de la Bilbao de la mijlocul acestei săptămâni, dar victoria Barcelonei pe terenul lui Betis îi obliga pe madrileni să câștige duelul de acasă cu Celta Vigo pentru a reduce la un punct diferența față de catalani.
Aseară, însă, la revenirea pe Bernabeu după mai bine de o lună, echipa lui Xabi Alonso a făcut un meci modest și a suferit un eșec neașteptat, fiind învinsă cu scorul de 2-0 de formația la care este legitimat Ionuț Radu.
Pe lângă faptul că au pierdut toate cele 3 puncte puse în joc, "galacticii" au terminat meciul în dublă inferioritate numerică, după eliminările lui Fran Garcia și Alvaro Carreras. În plus, madrilenii l-au pierdut și pe Eder Militao, care s-a accidentat în prima repriză.
În minutul 24, brazilianul a acuzat probleme medicale după un sprint și s-a prăbușit pe gazon, nemaiputând să continue meciul. Fundașul de 27 de ani a fost înlocuit de Antonio Rudiger, iar astăzi a fost supus unor teste medicale pentru a se stabili gravitatea accidentării sale.
Conform anunțului făcut de oficialii lui Real Madrid, Eder Militao se confruntă cu o ruptură la bicepsul femural de la piciorul stâng, problemă care i-a afectat și tendonul proximal.
Militao, verdict dur după Real Madrid - Celta Vigo
În urma acestui verdict dur al medicilor, brazilianul, care jucase doar 13 meciuri în acest sezon, în toate competițiile, va avea nevoie de cel puțin 4 luni pentru a se recupera, nefiind așteptat pe teren mai devreme de luna aprilie.
Vestea accidentării lui Militao este foarte proastă și pentru staff-ul "galacticilor". În lotul lui Xabi Alonso se mai află doar doi fundași disponibili pentru meciurile următoare. Este vorba despre Rudiger și Asencio, Trent Alexander-Arnold fiind și el accidentat.
În urma rezultatului de aseară, Real Madrid a rămas cu 36 de puncte și este la 4 lungimi în urma Barcelonei, cel mai mare ecart în favoarea catalanilor dintre cele două rivale în actualul sezon.
Miercuri seară, Mbappe & Co vor avea un meci de gală în Champions League, cu Manchester City, tot pe Bernabeu, iar la finalul săptămânii viitoare vor juca în deplasare cu Alaves, în etapa a 17-a din La Liga.
Marele fotbalist și antrenor englez Glenn Hoddle ne spune povestea tricourilor sale în emisiunea "What I Wore" sâmbătă de la ora 19.00 pe Eurosport 1. Duminică de la ora 18.45 este rândul campionului mondial Emmanuel Petit să ne povestească amintiri din vestiarul lui Arsenal și ce jucător din actuala generație l-a... vrăjit. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Real Madrid
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4103.png)
0
2
RC Celta
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4496.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)