Vinicius, criză de nervi şi cuvinte grele adresate lui Xabi Alonso, care a "îndrăznit" să îl schimbe. Scene şocante în El Clasico

Junior Vinicius a avut o criză de nervi în momentul în care a fost schimbat de Xabi Alonso, cu 20 de minute înainte de finalul duelului Real Madrid - Barcelona 2-1. Brazilianul a urlat şi a gesticulat larg spre banca de rezerve, ulterior ducându-se direct spre vestiar, părând complet dezinteresat de soarta partidei.

Real Madrid's Brazilian forward #07 Vinicius Junior reacts during the Spanish league football match between Real Madrid CF and FC Barcelona at Santiago Bernabeu Stadium in Madrid on October 26 , 2025.

Credit imagine: Getty Images

Santiago Bernabeu a fost martorul unei scene tensionate în cadrul mult așteptatului El Clasico dintre Real Madrid și Barcelona, din cadrul etapei a 10-a a La Liga. Partida, care s-a încheiat cu o victorie cu 2-1 a formației blanco, a fost umbrită de reacția vehementă a starului brazilian Vinicius Junior, după ce a fost schimbat în minutul 72.
Brazilianul avusese o primă repriză solidă, aducându-şi aportul cu acțiuni ofensive periculoase și cu o contribuţie decisivă la reuşita lui Bellingham. Totuși, în ciuda prestaţiei sale, Xabi Alonso a decis să-l înlocuiască pe brazilian cu Rodrygo, o mutare tactică menită să revitalizeze atacul madrilean.

Vinicius, criticat dur după criza de nervi din momentul schimbări în Real Madrid - Barcelona 2-1

Vinicius a început să gesticuleze violent spre banca tehnică, adresându-i reproșuri aprinse lui Xabi Alonso. Cu brațele ridicate în semn de protest și fața contorsionată de frustrare, brazilianul a ignorat complet apelurile coechipierilor și antrenorului, refuzând să se așeze pe bancă. În loc să rămână alături de echipă, așa cum cere protocolul fotbalistic, el a ales să se îndrepte direct spre tunelul care ducea la vestiar, abandonând meciul cu peste 20 de minute înainte de final. Această atitudine rebelă a fost capturată în timp real de camerele TV și a devenit virală pe rețelele sociale, stârnind un val de critici din partea fanilor madrileni.
"Vinicius, de ce mereu tu? Furie monumentală către Xabi Alonso, în momentul schimbării", e titlul dat de Mundo Deportivo după El Clasico.
"Vinicius este din nou jucătorul negativ pentru Real Madrid. Xabi Alonso a decis să-l înlocuiască pe brazilian în minutul 72 al meciului, iar decizia antrenorului spaniol nu a fost pe placul numărului 7 al lui Real Madrid. După ce a fost înlocuit, Vinicius a părăsit terenul în mijlocul unei frenezii, ducându-se direct pe tunelul de la vestiar", notează sursa citată.
Concluzia spaniolilor? "Brazilianul a devenit jucătorul cu cea mai mare acoperire mediatică în El Clasico, deși nu a marcat și nu a oferit vreo pasă decisivă.
Nu conta că echipa blanco era în avantaj şi câștiga, jucând bine, Vinicius a decis să facă acest meci despre el, cu gesturi incredibile".
Potrivit presei spaniole, gesturile lui Vinicius au fost acompaniate de "cuvinte grele" pentru Xabi Alonso, care a rămas impasibil, concentrat pe cursul partidei. Brazilianul a lipsit de pe bancă timp de aproximativ 10 minute, întorcându-se abia în minutul 81, probabil la insistențele staff-ului tehnic, pentru a asista la ultimele momente ale confruntării.
Revenirea sa tardivă nu a atenuat însă controversele: o parte a publicului de pe Bernabeu l-a fluierat, considerând comportamentul său o lipsă de respect față de coechipieri, staff și club. Această reacție nu este izolată în cariera lui Vinicius, care a mai avut ieșiri similare în trecut, mai ales în perioade de formă fluctuantă. Sub comanda lui Xabi Alonso, numit antrenor al Realului în vara lui 2025, brazilianul a fost deseori menținut pe bancă în primele etape, ceea ce a creat o tensiune latentă între cei doi. Alonso declarase recent că Vinicius este "fundamental" pentru echipă, dar că trebuie să-și îmbunătățească anumite aspecte ale jocului, însă rămâne de văzut cum va trata exigentul tehnician basc această nouă ieşire a sud-americanului.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo