Real Madrid s-a săturat de mofturile lui Vinicius! Decizia radicală luată după ultimele negocieri pentru prelungirea contractului
De Nicu Savin
Publicat 06/08/2026 la 11:12 GMT+3
Real Madrid negociază prelungirea contractului cu Vinicius Junior, iar presa iberică scrie că șefii de pe Bernabeu s-au cam săturat de pretențiile brazilianului. În urma întâlnirii de miercuri dintre reprezentanții celor două părți, clubul l-a somat pe atacant să ofere cât mai rapid un răspuns final privind viitorul său. Realul îl dorește și a făcut unele concesii în negocieri, dar nu va mai plusa
Vinicius Junior left winger of Real Madrid and Brazil celebrates after scoring his sides first goal during the LaLiga EA Sports match between Sevilla FC and Real Madrid
Credit imagine: Getty Images
Real Madrid s-a întărit serios în această vară și mai are câteva ținte în mercato, însă prioritatea clubului e să ajungă la o înțelegere cu Vinicius Junior pentru prelungirea contractului. Starul de 26 de ani mai are un singur an de contract, iar viitorul său este o problemă care "le stă pe cap" șefilor de pe Bernabeu. Brazilianul are pe masă o oferă de prelungire, cu un salariu îmbunătățit față de cel actual (15 milioane de euro), dar până acum a ezitat să semneze noul acord.
Miercuri a avut loc o nouă rundă de negocieri, probabil ultima, între agentul lui Vinicius, Frederico Pena, și Real Madrid, reprezentat de Jose Angel Sanchez și Juni Calafat. Conform AS.com, în urma conversației niciuna dintre părți nu a obținut ce a vrut, dar aproape s-a ajuns la o variantă de compromis, iar mingea este acum în terenul fotbalistului.
Real Madrid l-a somat pe Vinicius să ofere urgent un răspuns privind viitorul său! Brazilianul nu a obținut ce și-a dorit în urma ultimei runde de negocieri pentru prelungire
Sursa citată scrie că Real Madrid a făcut tot posibilul pentru a-i satisface pretențiile lui Vini. La începutul negocierilor pentru noul acord, în vara anului trecut, brazilianul cerea un salariu de 30 de milioane de euro anual, iar clubul îi oferea "doar" 20 de milioane. Acum, Realul a acceptat să pluseze și e gata să-i dea 24 de milioane de euro pe sezon, până în 2031. În plus, în noul acord ar fi impuse și câteva clauze de performanță, care i-ar putea rotunji conturile atacantului.
Totuși, clubul a menținut o poziție de forță privind pretențiile lui Vinicius legate de un bonus la semnarea unui nou contract și de drepturile de imagine. Brazilianul vrea un procent mai mare de 50% din contractele de sponsorizare pe care le are, însă Realul nu e de acord cu acest lucru.
Așadar, Real Madrid s-a hotărât să nu mai pluseze cu nimic în oferta pe care i-a făcut-o jucătorului, iar acesta are două variante: fie semnează prelungirea în condițiile propuse, fie pleacă în această vară de la echipă. Clubul vrea ca această "telenovelă" să se termine cât mai repede și l-a somat pe Vini să dea un răspuns final cât mai repede posibil.
Din perspectiva Realului, deznodământul privind viitorul lui Vinicius trebuie decis înainte de începutul noului sezon. În cazul în care atacantul ezită și refuză să semneze sau să se transfere, atunci șefii de pe Bernabeu vor discuta următorii pași care trebuie urmați, luând în calcul inclusiv să-l treacă pe fotbalist pe linie moartă. Realul nu are nimic să-i reproșeze starului și îi va respecta decizia de a nu semna prelungirea, însă nici nu concepe să-l piardă gratis în vara viitoare, așa că vrea să-l vândă acum, probabil la Arsenal, dacă el decide să nu mai continue.
În timp ce fanii madrileni stau cu sufletul la gură pentru a afla dacă Vinicius va rămâne sau nu la club, sud-americanul se joacă cu nervii tuturor. Chiar în ziua când agentul său purta negocieri cu Real Madrid, el și-a șters toate pozele și postările de pe Instagram, lăsându-i în ceață pe cei aproape 70 de milioane de urmăritori.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo