Vinicius, cu un pas mai aproape de Arsenal. Dezvăluirea făcută de Marca

Vinicius Jr e marele pariu al lui Arsenal pentru perioada de mercato din această vară. Campioana Angliei vrea să profite la maximum de faptul că brazilianul nu a semnat prelungirea cu Real Madrid, care e forţată să îl vândă pentru a nu risca să îl piardă gratis. Mikel Arteta i-a prezentat deja proiectul său brazilianului, iar acesta nu mai e atât de hotărât să refuze Premier League.

Vinicius besa el escudo del Real Madrid

Credit imagine: Getty Images

Vinicius mai are un singur an de contract pe Santiago Bernabeu, iar Arsenal speră să-l convingă să schimbe Madridul cu Londra. Potrivit The Telegraph, "tunarii" sunt dispuși să-i ofere un salariu anual de 24 de milioane de euro, ceea ce l-ar transforma pe Vinicius în cel mai bine plătit fotbalist din istoria clubului.
Momentan, negocierile dintre cluburi nu au avansat foarte mult, Real Madrid aşteptând un răspuns final din partea brazilianului privind ultima ofertă de prelungire. În cazul în care nu se va ajunge la un numitor comun cu atacantul de bandă pentru un nou contract, formaţia blanco solicită aproximativ 150 de milioane de euro în schimbul său.
După ce au apărut primele discuţii în presa engleză despre un posibil transfer al starului sud-american la campioana din Premier League, dinspre Vini Jr au venit veşti care să indice că fotbalistul nu şi-ar dori foarte mult o mutare la Arsenal.
Totuşi, între timp lucrurile s-au mai schimbat: potrivit Marca, antrenorul lui Arsenal, Mikel Arteta, i-a prezentat deja proiectul starului lui Real Madrid și i-a explicat importanța pe care o va avea la clubul englez. "Acesta este încă un pas înainte în procesul de transfer", notează sursa citată.

Real Madrid, ultimatum pentru Vinicius

Conform Marca, reprezentanții lui Vinicius au fost deja înștiințați că cea mai recentă ofertă de înnoire va rămâne ultima. Concret, Real Madrid nu va mai negocia niciun cent la salariul fotbalistului și nici nu va accepta alte condiții contractuale față de cele incluse deja în ofertă.
Așadar, "mingea este acum în terenul brazilianului", care trebuie să decidă repede dacă va semna sau nu prelungirea contractului. Real Madrid nu vrea să-l piardă gratis în vara viitoare, astfel că va încerca să-l vândă în această perioadă de mercato dacă înțelegerea nu se va prelungi oficial înainte de startul sezonului. Perez nu mai acceptă amânări din partea starului, considerând că îi oferă cele mai bune condiții posibile pentru a continua pe Bernabeu.
Real Madrid a luat în calcul toate scenariile posibile și e gata de o decizie radicală dacă disputa contractuală cu Vinicius nu va fi soluționată. Madrilenii au perfectat deja transferul lui Yan Diomande (deşi anunţul oficial întârzie să fie făcut din cauze obiective), care poate acoperi ambele flancuri din atac. Astfel, Jose Mourinho va fi mai puțin dependent de Vinicius. Realul nu concepe să nu se aleagă cu nimic de pe urma plecării unuia dintre cei mai buni jucători și de aceea clubul va fi deschis vânzării lui către Arsenal, singura formaţie cu o ofertă concretă, în cazul în care starul selecao nu va prelungi.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo