Repriză de coşmar pentru Liverpool. Leeds s-a distrat cu apărarea "cormoranilor"

Liverpool a clacat în a doua repriză a partidei cu Leeds, într-un amical care a avut loc la Chicago, în turneul nord-american de pregătire al "cormoranilor". Deşi a condus cu 2-0 la pauză, formaţia lui Iraola a primit 4 goluri în repriza secundă.

Calvert-Lewin a punctat de două ori în amicalul Liverpool - Leeds 2-4

Credit imagine: Getty Images

Din postura de campioană în exerciţiu, Liverpool a făcut vara trecută cea mai scumpă campanie de achiziţii din istorie, însă lucrurile s-au înrăutăţit vizibil. Echipa a terminat pe 5 în Premier League, iar Arne Slot a plătit cu postul.
Andoni Iraola a fost adus să repare lucrurile, ibericul reuşind să facă din Bournemouth o echipă de prim plan în Anglia (a termiant pe 6, imediat sub Liverpool), dar apărarea care a primit 53 de goluri stagiunea trecută pare să fie în continuare călcâiul lui Ahile al "cormoranilor".
Fără Van Dijk, încă în vacanţă după Mondial, şi fără Konate, plecat la Real Madrid din postura de jucător liber de contract, noul staff tehnic nu se poate baza în centru nici pe Leoni, Joe Gomez şi Jacquet, toţi accidentaţi. Iar asta s-a văzut în amicalul cu Leeds, de la Chicago. Deşi Chambers a deschis scorul pentru "The Reds", iar Wirtz a dublat avantajul, la capătul unei acţiuni de atac în care pasele s-au legat perfect, Liverpool a clacat în ultima jumătate de oră.

Liverpool a capotat după pauză în amicalul cu Leeds

Aaronson, Calvert-Lewin (în două rânduri) şi Longstaff au înscris pentru "gaşca nebună", pentru un neaşteptat 4-2. Rezultatul a fost influenţat şi de faptul că în repriza secundă Iraola a apelat la mulţi jucători tineri, dar, chiar şi aşa, problema de fond rămâne: cu mai puţin de 3 săptămâni înainte de startul sezonului, defensiva lui Liverpool pare să comită la fel de multe erori ca în stagiunea trecută. Evident, multe dintre lucruri se vor regla odată cu revenirea căpitanului Van Dijk, însă tot mai mulţi au senzaţia că trupa de pe Anfield va fi cu un pas în spatele lui Arsenal şi City, principalele candidate în lupta pentru titlu.
În ciuda eşecului, Andoni Iraola a încercat să vadă lucrurile pozitive din confruntarea cu trupa lui Farke. "Nu a fost rezultatul pe care ni-l doream, dar a fost o partidă utilă. Am învăţat mult. Putem trage nişte concluzii bune şi rezolva nişte lucruri", a spus tehnicianul spaniol, care a infirmat o accidentare pentru Frimpong, fotbalistul adus anul trecut de la Leverkusen, care a lipsit mult din cauza problemelor medicale: "L-am schimbat pentru că mi-a cerut-o, dar nu cred să fie o accidentare. Au fost doar crampe".
Liverpool debutează în noul sezon pe 23 august, într-o deplasare la Newcastle. Din fericire pentru Iraola, acesta are timp să regleze imperfecțiunile din joc, primul derby al sezonului având loc abia în octombrie, contra lui City (etapa a 6-a).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo