Leo Messi va fi la Campionatul Mondial al Cluburilor 2025, alături de Inter Miami! Decizia luată de FIFA

Leo Messi va fi prezent la Campionatul Mondial al Cluburilor din 2025, alături de echipa sa, Inter Miami. Aceasta s-a calificat pe baza parcursului extraordinar din acest sezon și după ce a câștigat încă de acum câteva etape conferința din care face parte.

Lionel Messi, Luis Suarez

Credit imagine: Getty Images

Leo Messi a fost din nou senzațional în victoria obținută de Inter Miami în fața lui New England Revolution. Argentinianul a marcat un hattrick în doar 11 minute, iar echipa sa a încheiat cum nu se poate mai bine sezonul conferențiar din MLS.
Inter Miami și-a câștigat conferința încă de acum câteva etape, iar azi noapte tocmai ce a bătut recordul de puncte din MLS. Formația lui David Beckham a adunat 74 de puncte de-a lungul sezonului, record în SUA, și și-a asigurat calificarea la Campionatul Mondial al Cluburilor din 2025, anunțul fiind făcut chiar de președintele FIFA, Giani Infantino.
Inter Miami nu s-a calificat propriu-zis la acea competiție, dar FIFA i-a alocat un loc pe baza unei invitații, explicația fiind că formația la care joacă starul argentinian a fost cea mai bună în sezonul regulat din MLS.
"Sunt mândru să anunț că, în calitate de unul dintre cele mai mari cluburi din lume, veți participa la noul format FIFA Club World Cup 2025, ca reprezentantă a Statelor Unite.
Toți știm că Miami e un oraș îndrăgostit de fotbal și cât de susținută este Inter Miami în Florida și în afara ei pentru brandul fotbalitsic ce îl reprezintă. Ați demonstrat că sunteți cel mai constant club din Statele United", a declarat Giani Infantino, citat de CBS News.com.
Ba mai mult, Inter Miami va deschide seria de meciuri din noua competiție extinsă cu un duel pe Hard Rock Stadium, în fața a 65.000 de suporteri, pe 15 iunie 2025. Finala va avea loc pe 13 iulie 2025, pe MetLife Stadium.
Celelalte orașe din SUA care vor găzdui meciuri la Campionatul Mondial al Cluburilor sunt: Atlanta, Cincinnati, Nashville, Charlotte, Orlando, Los Angeles, Philadelphia, Washington și Seattle.

Finala Copei Libertadores va decide ultima participantă la Campionatul Mondial al Cuburilor

12 echipe din Europa vor participa la Campionatul Mondial al Cluburilor. Acestea sunt: Atletico Madrid, Bayern Munich, Benfica, Borussia Dortmund, Chelsea, Inter Milan, Juventus, Manchester City, Paris Saint-Germain, Porto, Real Madrid și RB Salzburg.
Celelalte echipe calificate sunt: Boca Juniors, Flamengo, Fluminense, Palmeiras și River Plate, din America de Sud, Leon, Monterrey, Pachuca și Seattle Sounders, din America de Nord; Al Ahly, Esperance, Mamelodi Sundowns și Wydad, din Africa; Al-Hilal, Al Ain, Ulsan și Urawa, din Asia; Auckland City, din Oceania.
Inter Miami a devenit astfel a 31-a echipă calificată la CM din 2025, urmând ca ultima participantă să se decidă pe 30 noiembrie, după finala Copei Libertadores. Tragerea la sorți pentru turneul final va avea loc în decembrie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo