Era minutul 61 când Henrik Larsson intra pe teren în locul lui Mark van Bommel, în aplauzele miilor de suporteri catalani prezenți pe Stade de France. Frank Rijkaard, aflat pe banca Barcelonei, avea nevoie de o schimbare inspirată pentru ca elevii săi să poată spera la egalare și, de ce nu, la victorie. Peste numai câteva minute, cei 80.000 de spectatori urmau să afle că tehnicianul olandez a tras lozul câștigător: Larsson a oferit cele două pase decisive cu care Barca a întors rezultatul și a cucerit al doilea trofeu UEFA Champions League din istoria clubului.
Până la duelul cu Arsenal, Barcelona mai disputase 4 finale de Champions League. Catalanii s-au impus doar în 1992 (vs Sampdoria), fiind învinși în 1961 (vs Benfica), 1986 (vs Steaua București) și 1994 (vs AC Milan). De cealaltă parte, Arsenal se afla abia la prima finală din prestigioasa competiție. Chiar dacă n-au obținut trofeul, "tunarii" au bifat o performanță uriașă pentru fotbalul englez, devenind prima echipă din Londra care ajunge în finala Champions League.

Barcelona și Arsenal, invincibile în drumul spre finală

Liga Campionilor UEFA
BREAKING NEWS: Le Parisien anuță că Zidane negociază cu PSG
25/11/2021 LA 12:29
La aniversarea de 50 de ani a competiției europene, Barca și Arsenal au reușit un sezon excepțional, fără să piardă pe drumul către finală. Formația de pe Camp Nou începea stagiunea din postura de campioană a Spaniei, în timp ce Arsenal încheiase sezonul precedent din Premier League pe locul secund. La vremea respectivă, trupa de pe Emirates, pregătită de Arsene Wenger, reprezenta un adversar de temut, reușind să câștige titlul din 2004 fără să piardă vreun meci.
Ambele formații au încheiat pe primul loc în faza grupelor. De amintit este că Arsenal a încasat numai 2 goluri în cele 12 meciuri premergătoare finalei, având o linie de fund de-a dreptul fantastică, formată din Emmanuel Eboue, Kolo Toure, Sol Campbell și Ashley Cole. "Tunarii" au mai bifat un record în sezonul respectiv, reușind să încheie 10 partide consecutive fără să primească gol. În tabăra opusă, Barca se putea lăuda cu 114 goluri înscrise în toate competițiile în stagiunea 2005/2006, înaintea marelui meci de la Paris.
https://i.eurosport.com/2020/05/15/2819370.jpg
Drumul Barcelonei până în finala Champions League
  • Grupe: Werder Bremen (3-1, 2-0), Udinese (4-1, 2-0), Panathinaikos (5-0, 0-0)
  • Optimi: Chelsea (2-1, 1-1)
  • Sferturi: Benfica (0-0, 2-0)
  • Semifinale: AC Milan (1-0, 0-0)
Drumul lui Arsenal până în finala Champions League:
  • Grupe: Ajax (2-1, 0-0), Thun (2-1, 1-0), Sparta Praga (2-0, 3-0)
  • Optimi: Real Madrid (1-0, 0-0)
  • Sferturi: Juventus (2-0, 0-0)
  • Semifinale: Villareal (1-0, 0-0)

Messi a ratat finala din 2006

Leo Messi n-a evoluat în finala de la Paris din cauza unei întinderi musculare. La numai 19 ani, argentinianul bifase 6 apariții în sezonul 2005/2006 din Champions League, reușind să înscrie un gol și să ofere 2 assist-uri. Messi fusese promovat la prima echipă în urmă cu 2 sezoane și deja începea să-și facă loc în primul "11" al catalanilor. Cu toate acestea, trebuia să se lupte din greu pentru un post de titular cu Ronaldinho, Eto'o și Giuly, jucători mult mai experimentați decât el.
Chiar dacă n-a bifat vreun minut în finala cu Arsenal, Messi a primit medalia de campion și a aflat ce înseamnă să câștigi trofeul Champions League. Cu argentinianul pe teren, Barca avea să mai triumfe de încă 3 ori în cea mai prestigioasă competiție europeană, ajungând la un total de 5 trofee.
https://i.eurosport.com/2020/05/15/2819369.jpg

Paris, orașul îndrăgostit de Champions League

Prima finală din istoria Champions League (1956) a fost disputată tot la Paris, pe Parc des Princes, motiv pentru care UEFA a dorit ca, la aniversarea de 50 de ani a competiției, trofeul să fie decernat în același oraș. 79.500 de spectatori s-au aflat în tribunele Stade de France, la finala dintre Barcelona și Arsenal.
Echipele de start din finala UEFA Champions League 2006:
  • Barcelona: Víctor Valdés - Oleguer (Belletti '71), Rafael Márquez, Carles Puyol (c), Giovanni van Bronckhorst - Deco, Edmílson (Andres Iniesta '46), Mark van Bommel (Larsson '61) - Ludovic Giuly, Ronaldinho, Samuel Eto'o
  • Antrenor: Frank Rijkaard
  • Arsenal: Jens Lehmann - Emmanuel Eboué, Kolo Touré, Sol Campbell, Ashley Cole - Robert Pires (Manuel Almunia '18), Gilberto Silva, Cesc Fàbregas (Mathieu Flamini '74), Alexander Hleb (Jose Antonio Reyes 85') - Freddie Ljungberg, Thierry Henry (c)
  • Antrenor: Arsene Wenger
Arsenal a început tare partida, cu două șuturi expediate de Thierry Henry spre poarta lui Victor Valdes. Goalkeeper-ul spaniol a intervenit excelent și a menținut egalitatea pe tabelă. Replica Barcelonei a venit imediat după aceea, când Giuly a șutat din unghi, iar Jens Lehmann a respins. Patru minute mai târziu a venit rândul lui Ronaldinho să se afle în prima-plan, cu o lovitură liberă executată pe lângă poarta formației lui Wenger.
https://i.eurosport.com/2020/05/15/2819371.jpg

Lehmann, eliminat în prima repriză

Arsenal a primit o lovitură extrem de dureroasă în minutul 18, când Lehmann a fost eliminat. Portarul german l-a faultat pe Eto'o în afara careului și a bifat un record negativ, devenind primul jucător eliminat într-o finală de cupă europeană. Nevoit să facă o schimbare de urgență, Wenger l-a introdus pe portarul de rezervă Manuel Almunia în locul lui Robert Pires, aflat la ultimul meci în tricoul lui Arsenal.
În ciuda faptului că evoluau în 10 oameni, "tunarii" au fost cei care au deschis scorul la Paris. Sol Campbell a reluat cu capul în plasă în minutul 37, dintr-o centrare trimisă de Henry. Barca a fost aproape să restabilească egalitatea înainte de pauză, însă șutul violent al lui Eto'o a nimerit bara. Tot Arsenal a fost echipa mai periculoasă și în debutul reprizei secunde, umbrind aproape în totalitate superioritatea numerică a Barcelonei. Hleb, Ljunberg și Henry au trecut pe lângă golul secund care ar fi dus-o pe Arsenal cu o mână pe trofeu.
https://i.eurosport.com/2020/05/15/2819374.jpg

Inspirația lui Rijkaard și pasele lui Larsson

Andres Iniesta, Juliano Belletti și Henrik Larsson au intrat pe teren în repriza a doua, trimiși de Rijkaard să taie elanul lui Arsenal și să întoarcă rezultatul. Ca prin minune, scenariul olandezului avea să devină realitate. În minutul 76, Iniesta, Larsson și Eto'o au reușit un triunghi de pase ideal, la finalul căruia camerunezul a trimis mingea în poartă, cu un șut la colțul scurt.
Tot Larsson a reușit și al doilea assist, patru minute mai târziu. Suedezul a așteptat calm aproape de colțul terenului și a trimis o pasă filtrantă pentru Belletti. Fundașul brazilian a preluat excelent spre poarta lui Arsenal și l-a păcălit pe Almunia cu un șut printre picioare. Cu moralul la pământ, "tunarii" nu s-au mai apropiat de poarta lui Valdes până la final, iar Barcelona a câștigat al doilea trofeu Champions League din istoria clubului.
La finalul duelului de la Paris, Henry a lăudat prestația excelentă a lui Larsson, pe care francezul l-a considerat omul meciului, deși premiul a mers către Eto'o.
Oamenii vorbesc mereu despre Ronaldinho, Eto'o, Giuly și ceilalți, dar astăzi nu i-am văzut pe ei. În schimb, l-am văzut pe Henrik Larsson. A intrat pe teren și a schimbat jocul. El a fost cel care a decis soarta finalei. Larsson este un adevărat jucător de echipă. A demonstrat-o chiar astăzi, când a pasat decisiv la ambele goluri. | Thierry Henry
https://i.eurosport.com/2020/05/15/2819368.jpg

Barcelona, de 5 ori regină a Europei

Carlos Puyol a ridicat trofeul Champions League deasupra capului, marcând revenirea Barcelonei în topul fotbalului european, după 9 ani de absență. Începând din acea seară de mai, catalanii au mai câștigat încă 9 trofee internaționale: de 3 ori Champions League (2009, 2011, 2015), 3 Supercupe ale Europei (2009, 2011, 2015) și de 3 ori Campionatul Mondial al Cluburilor (2009, 2011, 2015).
La ora actuală, Barcelona se află pe locul 4 în ierarhia celor mai titrate cluburi din istoria Champions League, la egalitate cu Bayern Munchen (5 trofee).
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Liga Campionilor UEFA
Simeone, după al 6-lea rezultat negativ în 8 meciuri: "Sunt mai optimist ca niciodată"
25/11/2021 LA 10:04
Liga Campionilor UEFA
PSG e "casa groazei". Statistica rușinii: niciodată în istorie nu s-a mai întâmplat ceva similar
25/11/2021 LA 09:03