Manchester United și Chelsea jucaseră una împotriva celeilalte de 150 de ori înainte de finala din 2008, însă niciodată în Europa. Manchester United era în avantaj, având 65 de victorii față de cele 41 ale lui Chelsea, 44 de partide încheindu-se la egalitate.

Drumul spre finală

Manchester United a picat în faza grupelor cu AS Roma, Sporting și Dinamo Kiev. Echipa lui Sir Alex s-a impus fără probleme în primele cinci partide din faza grupelor pentru ca apoi să facă 1-1 la Roma în ultima etapă, când ambele echipe erau deja calificate. Cu un an înainte visul diavolilor de a câștiga din nou UEFA Champions League fusese ruinat de AC Milan însă startul aproape perfect din acest sezon le oferea speranțe reale fanilor.
Liga Campionilor UEFA
Lewandowski susţine că ce a spus despre Messi a fost interpretat greşit: "Asta am vrut să zic"
ACUM 6 ORE
În optimi diavolii au dat piept cu Lyon pe care au eliminat-o fără prea mult spectacol, după un 1-1 în Franța obținut destul de greu după golul egalizator târziu al lui Tevez. La retur, Ronaldo a asigurat victoria cu singurul gol partidei. Sferturile au trecut și mai ușor, Manchester United eliminând-o pe Roma fără probleme cu două victorii - 2-0 pe Olimpico și 1-0 pe Old Trafford.
A urmat apoi semifinala cu Barcelona. Cele doup echipe nu se mai întâlniseră din 1998, chiar în ediția în care United câștigase competiția după finala istorică cu Bayern. Turul de pe Camp Nou s-a derulat așa cum s-a așteptat toată lumea: partida și mingea au fost controlate de Barcelona, catalanii nereușind însă să treacă de defensiva impecabilă a diavolilor. În primele minute Ronaldo a ratat un penalty, trimițând mingea peste poartă.
Meciul retur de pe Old Trafford poate fi rezumat prin doar două cuvinte: Paul Scholes. United a jucat cu siguranță mai bine atunci însă execuția lui Scholes din minutul 14 a fost sublimă, un șut perfect, imparabil, la care Victor Valdes nu a avut răspuns. 1-0 pentru United și restul e istorie.

Seara în care Moscova a intrat în inimile fanilor lui United

Sir Alex Ferguson i-a garantat lui Paul Scholes că va începe ca titular marea finală de la Moscova după ce englezul a ratat finala din 1999 din cauza unei suspendări. Surpriza a fost lăsarea pe bancă a lui Ryan Giggs, însă Fergie voia să se asigure că avea avea soluții de pe bancă, la fel cum a avut în 1999 cu intrările lui Solskjaer și Teddy Sheringham.
Meciul a fost unul extrem de echilibrat. După 21 de minute fără mari eveniemnte, primul incident al meciului a avut loc când Paul Scholes și Claude Makelele s-au dat cap în cap iar Scholes a fost nevoit să se retragă pe margine pentru a primi îngrijiri medicale. Cinci minute mai târziu a venit și primul gol. După o combinație excelentă între Paul Scholes și Wes Brown, al doilea a centrat perfect. Cine altcineva să se înalțe către centrarea pusă parcă cu mâna a lui Brown? Cristiano Ronaldo, bineînțeles. O lovitură cu capul perfectă a portughezului a adus deschiderea de scor pentru United.
https://i.eurosport.com/2019/05/31/2602306.jpg
A urmat un asalt al lui United la poarta lui Chelsea, dar echipa antrenată la acea vreme de Avram Grant a rezistat eroic. Mai mult, a dat lovitura în ultimul minut al primei reprize. După un șut deviat de Vidic și Ferdinand al lui Essien, Lampard a fost cel care a profitat și a adus egalarea pentru londonezi.
Scorul a rămas 1-1 până la final așa că s-a ajuns la penalty-uri. Rio Ferdinand a câștigat aruncatul banului și a ales ca echipa sa să fie prima care trage. Totul a avut loc în fața fanilor lui United. Primele două serii au adus goluri pentru ambele echipe. Prima ratare a venit chiar de la Cristiano Ronaldo, care a încercat să-l păcălească pe Cech în drumul spre minge, dar goalkeeperul lui Chelsea a nimerit partea.
Lampard a adus-o apoi pe Chelsea la conducere (3-2) pentru ca Hargreaves să facă 3-3. Ashley Cole a marcat și el pentru Chelsea chiar dacă cu emoții, iar Nani nu avea voie să rateze după el. Portughezul a marcat fără probleme. A urmat însă probabil cel mai dificil moment din cariera lui John Terry: căpitanul lui Chelsea a alunecat chiar când a tras iar mingea s-a dus pe lângă poartă. După încă câteva lovituri, a urmat Anelka. Van der Sar i-a arătat că va trage în stânga, la fel ca toți dinaintea lui. Anelka a făcut opusul dar jocurile psihologice ale lui Van der Sar au funcționat și a nimerit din nou poarta. Trofeul Champions League venea pe Old Trafford după una dintre cele mai dramatice finale din istorie.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Liga Campionilor UEFA
Ce ar însemna pentru Barcelona ratarea calificării în optimile Champions League
ACUM 8 ORE
Liga Campionilor UEFA
LIVE BLOG Champions League | Barcelona, obligată să câștige la Munchen! Primele meciuri ale zilei
ACUM 8 ORE