Manchester City visează în premieră la titlul UCL, însă misiunea "cetățenilor" e una teribilă. Chiar dacă de Real Madrid ar trebui să treacă fără mari emoții, judecând după victoria din turul optimilor (2-1 pe Bernabeu), trupa lui Pep are un program infernal. Pentru că pe jumătatea aceea de tablou sunt Juventus, Bayern și Barcelona. "Bătrâna Doamnă" ar putea să le iasă englezilor în cale în sferturi, dacă italienii trec de Lyon, pentru ca în semifinale să dea piept, probabil, cu învingătoarea din duelul Bayern - Barcelona.
Manchester City, Bayern, Barcelona și Juventus erau, în această ordine, principalele candidate să câștige Liga Campionilor în acest sezon, conform specialiștilor. După tragerea la sorți de azi, doar una dintre ele va putea ajunge în finală.

PSG și Atletico, ocrotite

Liga Campionilor UEFA
Misterul din spatele imaginii în care Ronaldo "antrenează" United a fost risipit
ACUM 12 ORE
Pe jumătatea cealaltă, PSG și Atletico Madrid au o șansă mare să ajungă în finală, cele două urmând a-și disputa, dacă nu vom avea surprize, a doua semifinală a competiției. Surpriza Atalanta poate rescrie istoria, după cum a precizat și Leonardo, oficialul lui PSG.
"Atalanta nu a pierdut de 11 meciuri, e într-o formă excelentă. Nici vorbă să fie un adversar comod", a spus șeful parizienilor despre trupa lui Gasperini. Pe lângă forma excelentă, nerazzurrii au și alt avantaj în confruntarea cu francezii: se află în plin campionat, în timp ce PSG a fost forțată să termine sezonul intern, după ce campionatul din Franța a fost suspendat.
Programul sferturilor Ligii (în semifinale învingătoarea din sfertul 1 dă piept cu învingătoarea din sfertul 3, formațiile victorioase în sferturile 2 și 4 urmând a lupta în a doua semifinală)
Iată programul Champions League 2019-2020
  • Sferturile de finală: 12, 13, 14 și 15 august;
  • Semifinalele: 18 și 19 august;
  • Finala: 23 august.
Liga Campionilor UEFA
Mbappe l-a evitat cât a putut pe Messi. Cifrele incredibile prezentate de L'Equipe
16/09/2021 LA 14:30
Liga Campionilor UEFA
Koeman, distrus: "Jucătorii știu că există un cadavru sportiv pe bancă"
15/09/2021 LA 08:58