Marcelo început ca titular la Real Madrid în manșa tur a dublei cu Chelsea, din semifinalele Champions League, încheiată la egalitate, 1-1. Deși nu este accidentat sau suspendat, brazilianul are șanse mari să rateze returul de pe Stamford Bridge dintr-un motiv extrem de rar.
Conform El Mundo, Marcelo a fost selectat să fie membru la o secție de votare în cadrul alegerilor locale din Madrid, care sunt programate marți, 4 mai, cu numai o zi înaintea meciului decisiv dintre Real și Chelsea. Marcelo este cetățean spaniol din 2011, astfel că va fi obligat să respecte legea, dacă nu va primi o dispensă.

Marcelo ar putea rata returul cu Chelsea pentru a lucra la o secție de votare din Madrid

Liga
Cine va fi căpitan la Real Madrid, după plecarea lui Ramos! Se va rupe o tradiție de peste un secol
18/06/2021 LA 08:00
Marcelo trebuie să se prezinte la secția de votare la ora 8:00 dimineața, iar votul se va încheia la ora 20:00, dar apoi vor mai trece câteva ore până când se vor număra voturile și toate protocoalele vor fi finalizate.
Astfel, Marcelo nu va putea călători cu echipa la Londra. Clubul de pe Bernabeu a făcut deja demersuri pentru ca brazilianul să fie scutit de prezența în secția de votare, dar primele răspunsuri din partea Consiliului Electoral au fost negative.
Motivul a fost că jucătorul ar putea călători în Anglia miercuri, în ziua meciului, însă acest lucru este dificil de realizat din cauza restricțiilor Covid-19. Așadar, Real Madrid se află într-o situație ingrată, mai ales că lipsa lui Marcelo i-ar putea crea mari neplăceri lui Zidane, Mendy fiind și el accidentat și nu se știe dacă va putea fi recuperat pentru returul cu Chelsea.
Totuși, cei de la Real Madrid speră să primească un răspuns pozitiv la cea de-a 2-a cerere pe care au depus-o deja la adresa autorităților competente. Sursa citată scrie că în urmă cu aproape doi ani, Levante a reușit să-l elibereze pe portarul Aitor Fernandez de la secția de votare, selectat pentru alegerile din noiembrie 2019. Acesta fusese convocat ca președinte supleant, iar Consiliul Electoral a acceptat al doilea apel al clubului și l-a eliberat. În aceeași zi a alegerilor, Fernandez a jucat pe San Mames, împotriva lui Athletic Bilbao.
Liga
Adevăratele motive pentru care Zidane a plecat de la Real Madrid
27/05/2021 LA 05:31
Liga
"Săptămâna de adio". Real Madrid ar putea pierde zilele următoare 6 dintre cei mai importanți oameni
18/05/2021 LA 05:56