Gent - Dinamo Kiev 1-2

În prima repriză Dinamo Kiev a fost echipa cu inițiativa iar echipa lui Mircea Lucescu a deschis scorul în minutul 9 prin Supriaga. Acesta părea să fie în offside și golul a fost anulat inițial, însă Hațegan s-a consultat cu VAR și reușita a fost validată în cele din urmă.
După o ieșire greșită a portarului Bushchan, cei de la Gent au egalat în finalul reprizei și au anulat tot jocul bun practicat de echipa ucraineană în primele 30 de minute ale reprizei.
Liga Campionilor UEFA
BREAKING NEWS: Le Parisien anuță că Zidane negociază cu PSG
25/11/2021 LA 12:29
Repriza a doua a continuat în același ritm însă decisiv a fost cartonașul roșu primit de Bezus în minutul 53 după al doilea galben primit. Ucrainenii au fost în control de atunci înainte iar în minutul 79 De Pena a marcat golul victoriei. O reușită care face echipa lui Lucescu marea favorită la calificare înaintea returului din Ucraina.
Gent: Roef - Castro Montes, Plastum, Ngadeu Ngadjui, Fortuna - Owusu, Dorsch - Bezus, Yaremchuk, Odjidja-Ofoe - Depoitre
Antrenor: Wim De Decker
Dinamo Kiev: Bushchan - Kedziora, Zabarnyi, Mykolenko, Karavaev - Shaparenko, Sydorchuk, Buyalskyy - Rodrigues, Supriaga, De Pena
Antrenor: Mircea Lucescu
Arbitru: Ovidiu Hațegan

Olympiakos - Omonia Nicosia 2-0

Olympiakos: Jose Sa - Rafinha, Semedo, Ba, Holebas - Bouchalakis, Camara - Valbuena, Fortounis, Masouras - Hassan Mahgoub
Antrenor: Pedro Martins
Omonia Nicosia: Fabiano - Hubocan, Luftner, Lang, Lecjaks - Bautheac, Gomez, Gomes, Papoulis, Kaly Sene, F. Dos Santos
Antrenor: Henning Berg

Molde - Ferencavors 3-3

Molde: Linde - Wingo, Gregersen, Ellingsen, Haugen - Aursens, Hussain - Hestad, Eikrem, Knudtzon - James
Antrenor: Erling Moe
Ferencvaros: Dibusz - Bokta, Frimpong, Blazic, Civic - Laidouni, Kharatin, Somalia - Nguen, Boli, Uzuni
Antrenor: Sergiy Rebrov
Liga Campionilor UEFA
Simeone, după al 6-lea rezultat negativ în 8 meciuri: "Sunt mai optimist ca niciodată"
25/11/2021 LA 10:04
Liga Campionilor UEFA
PSG e "casa groazei". Statistica rușinii: niciodată în istorie nu s-a mai întâmplat ceva similar
25/11/2021 LA 09:03