Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

PSG e "casa groazei". Statistica rușinii: niciodată în istorie nu s-a mai întâmplat ceva similar ca în partida cu City

Cristian Mihală

Actualizat 25/11/2021 la 11:08 GMT+2

PSG și-a arătat încă o dată limitele în fața unei echipe mari a Europei, Manhcester City. Parizienii sunt criticați dur de jurnaliștii din Vest, după ce formația lui Guardiola i-a predat o adevărată lecție de fotbal, în succesul cu 2-1 de pe Etihad.

Lionel Messi, Kylian Mbappe and Neymar stand together after the equalising Man City goal

Credit imagine: Getty Images

Transferurile uimitoare făcute de francezi în vară (Messi, Sergio Ramos, Donnarumma, Hakimi sau Wijnaldum au ajuns pe Parc des Princes) nu se traduc încă și într-un fotbal spectaculos, menit să uimească Europa, așa cum se anticipa.
Dimpotrivă, PSG a fost victimă sigură în fața lui City, chiar dacă oaspeții au deschis scorul pe Etihad. Asta în condițiile în care De Bruyne, Grealish și Foden, trei dintre cei mai buni jucători ai lui Guardiola, au lipsit, fiind accidentați.
Potrivit statisticilor Opta, Manchester City nu a efectuat vreo degajare defensivă, lucru care nu s-a întâmplat vreodată într-un meci în care PSG a evoluat. Cel puțin din 2006-2007, de când sunt culese astfel de date.
CITEȘTE ȘI:

Ce scriu marile publicații din Vest despre PSG, după victoria obținută de City

"Casa groazei" titrează Marca, publicație care nu înțelege cum o formație cu atât de multe vedete poate să fie dominată atât de clar. Jurnaliștii de la L'Equipe sunt și mai duri, în contextul în care PSG trebuia să fie prima formație de la Olympique Marseille, acum aproape 3 decenii, care să cucerească Liga Campionilor.
Messi a primit nota 4 și a fost extrem de criticat de francezi, mai ales că recordul său împotriva formațiilor din Premier League era unul impresionant. "Te poți aștepta la mult mai mult de la un jucător care a câștigat de șase ori Balonul de Aur. El trebuie să-și asume mai mult rolul de lider, trebuie să se implice și la construcție, dacă vede că atacul nu e alimentat cu pase utile", notează jurnaliștii sursei citate, nu înainte de a trage un semnal de alarmă: "Este îngrijorător că, din punct de vedere atletic, Messi este depăşit de tot mai mulți fundaşi".
Neymar a primit nota 5, fiind mai prezent în joc decât Messi: "Nu s-a mai ascuns, ca în alte meciuri. A fost mai activ decât în ultimele partide, dar a dat dovadă de prea puțină tehnică în unele faze, lucru greu de înțeles pentru un jucător cu talentul său". Pochettino, desigur, nu a scăpat de critici. Argentinianul a suferit al 13-lea eșec personal în fața lui Guardiola, în fața niciunui antrenor Pep neavând atât de multe victorii, în toată cariera. "Planul său de joc a fost fără speranțe încă de la început din cauza absenţei lui Verratti, fotbalist atât de important în blocarea atacurilor adverse. PSG a suferit mult, iar schimbările sale tactice nu au adus mai mult control", concluzionează L'Equipe.
Au fost două perioade distincte. Ei au început mai bine, au fost foarte agresivi în presing. Noi am făcut lucruri bune, dar sunt şi altele pe care le avem de îmbunătăţit. La 0-0, la pauză, am putut regla anumite probleme. Am avut meciul sub control la 1-0. Dar apoi City a schimbat jocul şi ne-a marcat două goluri. City are multe merite, au o echipă grozavă. Am învins City pe Parc des Princes şi am pierdut aici. Sunt decepţionat de rezultat. Trebuie să continuăm să progresăm zi de zi, în toate aspectele, în toate domeniile. Încet-încet echipa va creşte | Mauricio Pochettino.
În ciuda eșecului, PSG s-a calificat în optimile Ligii, ca urmare a victoriei lui Leipzig de pe terenul lui Brugge. Totuși, francezii merg în fazele eliminatorii de pe poziția a 2-a, astfel că vor întâlni în optimi o câștigătoare de grupă.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo