Verdict dur pentru Weston McKennie după accidentarea din meciul cu Villarreal! Ar putea rata tot restul sezonului

Juventus a jucat marți seară în deplasare pe terenul celor de la Villarreal, în manșa tur a optimilor Champions League. În ultimele minute ale partidei, Weston McKennie a ieșit accidentat, suferind o dublă fractură la piciorul stâng. Medicii au anunțat care este starea fotbalistului.

Weston McKennie (Juventus)

Credit imagine: Twitter

Juventus a obținut o remiză marți seară, scor 1-1, pe terenul celor de la Villarreal, în manșa tur a optimilor Champions League. Dusan Vlahovic a deschis scorul încă din primul minut de joc, iar Parejo a restabilit egalitatea în minutul 66.
În ultimele minute ale partidei, Weston McKennie, unul dintre oamenii de bază ai lui Allegri, a suferit o accidentare dură. Americanul de 23 de ani și-a prins piciorul stâng, de sprijin, sub Estupinan, și a suferit o dublă fractură.
Conform presei internaționale, mijlocașul are fracturi la al doilea și al treilea metatarsian și va avea nevoie de cel puțin două luni pentru a se reface.
Potrivit Sky Sports, Weston McKennie, care și-a trecut numele pe lista amplă a jucătorilor accidentați de la Juventus, riscă să nu mai poată evolua deloc până la finalul acestui sezon.
Printre ceilalți fotbaliști pe care Allegri nu poate conta în prezent din cauza problemelor medicale se remarcă Paulo Dybala, Federico Chiesa, Giorgio Chiellini, Daniele Rugani și Federico Bernardeschi.
Meciul retur dintre Juventus și Villarreal este programat pe 16 martie, de la ora 22:00.
Citește și:

McKennie, în atenția lui Conte

La finalul anului trecut, presa internațională anunța că Antonio Conte era nerăbdător să aducă jucători la noua sa echipă din Anglia, iar una dintre primele ținte ale acestuia a fost Weston McKennie.
Tehnicianul italian și-a dorit să aducă versatilitate la mijlocul terenului cu transferul său, dar mutarea nu s-a făcut. Cei de la Juventus au anunțat că nu îl vor lăsa pe american să plece pentru doar 30 de milioane de euro, iar șefii lui Spurs au făcut alte mutări, unele nefiind pe placul lui Conte.
Max Allegri l-a folosit pe McKennie în mare parte din acest sezon, folosindu-l în numeroase partide atât ca mijlocaș central, cât și în banda dreaptă. Jucătorul al cărui contract cu Juventus expiră în 2025 a câștigat Cupa Italiei anul trecut și SuperCupa în 2020.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo