Real Madrid nu a mai reușit și pe Bernabeu o demonstrație de forță îmotriva lui Șahtior Donetsk, așa cum se întâmplase în Ucraina acum 2 săptămâni, când madrilenii s-au impus cu 5-0. Benzema a deschis scorul în minutul 14, dar la pauză s-a intrat la egalitate, după golul marcat de Fernando în minutul 39.
Același Benzema a adus victoria în cele din urmă, reușind dubla în minutul 61. Cele 3 puncte obținute nu i-au mulțumit însă pe fanii madrilenilor, care își doresc să vadă spectacol pe teren, cel puîin în astfel de partide cu adversari mult mai slab cotați.
Ca atare, suporterii i-au huiduit pe jucători spre finalul întâlnirii, dar Carlo Ancelotti a declarat că nu vede o mare problemă în asta și a reușit să aplaneze din față un eventual conflict, dându-le dreptate oamenilor din tribune.
Fotbal
Cotele pentru Balonul de Aur 2022. Un jucător care nu a prins lista de 30 în 2021, printre favoriți
ACUM 18 ORE
"Înțeleg fluierăturile pentru că știu atmosfera de aici. Este un stadion care cere foarte mult, am început bine ambele reprize și apoi am coborât nivelul, nu am fost la fel de agresivi. Se poate întâmpla asta și e bine ca suporterii să ne mai trezească prin asemenea fluierături. Am discutat cu jucătorii și le-am spus că azi au jucat fără atitudine, nu au pus osul cum ar trebui.", a declarat Ancelotti, citat de Marca.
Victoria contra Șahtiorului asigură liniștea în tabăra madrilenă, deoarece formația lui Ancelotti este prima în grupă cu 9 puncte, cu 2 mai multe decât Inter și cu 3 peste revelația Sheriff Tiraspol. În runda următoare, los blancos vor putea obține matematic biletele pentru optimi, dacă se vor impune în deplasarea cu Sheriff.
Citește și:

Real Madrid, primul club din istorie care marchează 1000 de goluri în Champions League

Primul gol marcat de Benzema în meciul cu Șahtior a reprezentat un moment special atât pentru francez, dar mai ales pentru club, pentru că a însemnat reușita cu numărul 1.000 în Liga Campionilor (inclusiv calificări). Los Blancos sunt primul club din istoria competiției europene care a atins acest prag.
Și cel de-al 2-lea gol marcat de Benzema a fost unul special. Francezul a devenit astfel cel mai în vârstă jucător al madrilenilor din ultimii 56 de ani, care a reușit mai mult de un gol într-o partidă în Liga Campionilor (continuatoarea Cupei Campionilor Europeni). Francezul a înscris cele două goluri la 33 de ani și 319 zile. Potrivit Opta Joe, în 1965, într-o partidă Real – Feyenoord, Ferenc Puskás puncta de 4 ori la vârsta de 38 de ani și 173 de zile.
De asemenea, Benzema a ajuns la 75 de goluri marcate în Champions League, devenind al 4-lea fotbalist din istorie care reușește să atingă această bornă, după Cristiano Ronaldo, Messi și Lewandowski.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
https://i.eurosport.com/2021/11/01/3246924.jpg
Liga
Lovitură pentru Ancelotti! Benzema s-a accidentat. Cât lipsește golgheterul francez al Realului
ACUM O ZI
Fotbal
Real Madrid, succes mare pe terenul lui Sociedad! Benzema s-a "rupt"
IERI LA 21:49