Cavani a dezvăluit după ce meci a avut nevoie de psiholog: "Mă întrebam dacă am o problemă mintală"

Edinson Cavani a oferit un interviu pentru publicației iberice Relevo, în care a vorbit deschis despre probleme de sănătate mintală cu care s-a confruntat pe parcursul carierei. Uruguayanul a recunoscut că a avut pentru prima dată nevoie de asistență psihologică după meciul dintre Barcelona și PSG din 2017, când catalanii s-au impus cu 6-1.

Edinson Cavani

Credit imagine: Getty Images

Problemele de sănătate mintală a sportivilor sunt din ce în ce mai numeroase, iar subiectul este abordat frecvent în ultima perioadă. Nume mari din sportul mondial au recunoscut că au avut de suferit din punct de vedere mental din cauza presiunii uriașe la care au fost supuse. Criticile primite pe rețelele sociale după eșecuri îi afectează pe sportivi și mulți dintre ei clachează mental în urma acestora.
Ultimul sportiv important care a vorbit deschis despre acest subiect a fost Edinson Cavani, actualul atacant al Valenciei, care a făcut istorie în trecut la PSG. Uruguayanul a recunoscut că s-a confruntat și el cu probleme mentale în trecut și a reușit să le depășească după ce a apelat la consiliere psihologică.
Citește și:

Cavani a clacat din punct de vedere mental după Barcelona - PSG 6-1

Prima dacă când Cavani a mers la psiholog a fost după celebrul meci dintre Barcelona și PSG din 2017, din Champions League. Parizienii câștigaseră în tur cu 4-0, dar catalanii s-au impus pe Camp Nou cu 6-1, ultimele 3 goluri fiind marcate de Barcelona după minutul 88. Cavani a fost extrem de afectat de acel rezultat și de criticile primite ulterior în mediul online, astfel că a fost sfătuit să consulte un psiholog, ceea ce l-a ajutat enorm.
"Prima dată când am fost la psiholog a fost după returul cu Barcelona. M-a afectat foarte mult și sunt lucruri care te supraîncărcă. În 5 minute totul s-a năruit. E o lovitură mare și nu poți controla emoțiile. Deși este doar fotbal, un astfel de moment îți afectează și alte părți ale corpului. Aveam stări de anxietate, transpirații reci, simțeam amețeli când adormeam și deja îmi era frică să adorm. Mă întrebam dacă am o problemă mintală. Am fost la medicul de la PSG și mi-a spus că ceea ce se întâmplă cu mine se întâmplă cu multă lume, în diferite domenii. Atunci mi-am dat seama că nu sunt un super erou.
Pe rețelele de socializare parcă ți se apreciază valoarea în funcție de ceea ce pari sau după ceea ce ai. Am pierdut mult timp cu lucruri care nu contează. Fotbalul devine din ce în ce mai mediatizat și mai influent în lume. Dar sănătatea mintală este fundamentală și în fotbal lipsește o direcție clară pentru protejarea jucătorilor", a spus Cavani într-un interviu pentru Relevo, citat de RMC Sport.
În ultimii ani, nenumărați sportivi de top au acuzat probleme de sănătate mintală, cele mai celebre cazuri fiind ale tenismenei Naomi Osaka sau a gimnastei Simone Biles, care a cedat presiunii la Jocurile Olimpice de la Tokyo și nu a putut concura în probele la care era mare favorită la aur.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo