Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Champions League | Chelsea se impune pe San Siro, iar Real Madrid câștigă un punct la ultima fază

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 11/10/2022 la 23:59 GMT+3

Primele meciuri din etapa a 4-a a grupelor Champions League s-au consumat în această seară. Maccabi a produs primul șoc al zilei, câștigând cu 2-0 în fața celor de la Juventus. Chelsea a câștigat în deplasarea de la AC Milan, scor 2-0, după ce a jucat mai bine de o oră cu om în plus, în timp ce Real Madrid a obținut punct în ultimele secunde cu Șahtior. Alte 5 partide s-au terminat la egalitate.

AC Milan - Chelsea (Champions League)

Credit imagine: Eurosport

Rezultatele zilei în Champions League

  • Maccabi Haifa – Juventus 2-0
  • FC Copenhaga – Manchester City 0-0
  • PSG – Benfica 1-1
  • Dinamo Zagreb – Salzburg 1-1
  • Dortmund – Sevilla 1-1
  • AC Milan – Chelsea 0-2
  • Șahtior – Real Madrid 1-1
  • Celtic – Leipzig 0-2
Șahtior - Real Madrid 1-1 | Real Madrid dă lovitura cu 10 secunde înainte de final și restabilește egalitatea pe tabelă în meciul de la Varșovia. Antonio Rudiger aduce un punct pentru formația sa, dar se accidentează grav, lovindu-se teribil de goalkeeper-ul lui Șahtior.
Celtic - Leipzig 0-2 | Nemții fac 2-0 cu șase minute înainte de ultimul fluier. Emil Forsberg este autorul celei de-a doua reușite a oaspeților, care sunt cu un pas mai aproape de succes, consolidându-și avansul. Timo Werner a pasat într-o poziție ideală, iar Forsberg a înscris direct la vinclu.
Celtic - Leipzig 0-1 | Leipzig deschide scorul în minutul 75, prin Timo Werner, care avansează în careu și ajunge la capătul centrarii lui Andre Silva, după care expediază balonul în spatele portarului.
PSG - Benfica 1-1 | Portughezii restabilesc egalitatea de la punctul cu var, grație reușitei lui Joao Mario, care a fructificat penalitatea obținută în urma erorii comise de Verratti.
Șahtior - Real Madrid 1-0 | Șahtior deschide scorul în fața celor de la Real Madrid imediat după întoarcerea de la vestiare. Bogdan Mykhaylichenko trimite în careu și îl găsește nemarcat pe Oleksandr Zubkov, lovitura de cap a acestuia din apropiere trece pe lângă portar și se oprește în plasă, pentru 1-0.
Dinamo Zagreb - Salzburg 1-1 | Dinamo Zagreb revine în joc și egalează la 1. Robert Ljubicic preia la marginea careului, își încearcă șutul, mingea este deviată, iar portarul Philipp Kohn este învins, neavând nicio șansă. Golul trece și prin camera VAR și în cele din urmă este validat, scorul devenind egal, 1-1.
PSG - Benfica 1-0 | Antonio Silva doboară un jucător advers cu un fault clar în careu, iar arbitrul nu ezită și pune minge pe var. De la 11 metri, Kylian Mbappe execută impecabil și deschide scorul pentru francezi.
Dortmund - Sevilla 1-1 | Gazdele restabilesc egalitatea pe tabelă în minutul 35. Jude Bellingham înscrie cu un șut superb, după ce reușise anterior să preia din interiorul careului o pasă lobată venită de la Thomas Meunier.
AC Milan - Chelsea 0-2 | Englezii, în superioritate numerică, își măresc avantajul pe San Siro. Pierre-Emerick Aubameyang introduce mingea în poartă cu un șut peste Ciprian Tătărușanu, martor la reușita atacantului.
AC Milan - Chelsea 0-1 | Fikayo Tomori își lasă coechipierii în 10, iar italienii vor juca peste o oră în inferioritate numerică. Jorginho, pus la punctul cu var, înscrie fără emoții, în partea stângă a porții, învingându-l pe Tătărușanu, care nu s-a putut opune deschiderii de scor.
Dortmund - Sevilla 0-1 | Început perfect pentru oaspeții din această seară. Sevilla a avut și ea nevoie de 18 minute pentru a deschide scorul la Dortmund. Din lovitură liberă, trimisă de Ivan Rakitic direct în careu, Tanguy Nianzou reușește să se înalțe în zona punctului cu var și înscrie pentru 1-0.
Dinamo Zagreb - Salzburg 0-1 | Deschidere de scor în Croația. Nicolas Seiwald este la locul potrivit și expediază un șut de neoprit, care ajunge direct în ațe, iar vizitatorii preiau conducerea din minutul 12.
UPDATE | S-au terminat primele doă partide ale zilei. Juventus a suferit o înfrângere neașteptată pe terenul celor de la Maccabi Haifa, scor 0-2, și este ca și eliminată din Champions League, iar Manchester City nu a reușit decât o remiză albă pe terenul danezilor de la FC Copenhaga. Campiona Angliei a pus capăt unei serii de 25 de meciuri consecutive în care a marcat minim un gol. Ultima dată când elevii lui Guardiola nu găseaau frumul spre gol era tot în Champions League, într-un meci cu Atletico Madrid, în aprilie.
FC Copenhaga - Manchester City 0-0 | Repriză de coșmar pentru "cetățeni". În minutul 11, Rodri a înscris un super gol, dar reușita a fost anulată pentru un henț al lui Mahrez la faza premergătoare. În minutul 25 Mahrez a ratat un penalty, iar peste doar 5 minute Sergio Gomez a fost eliminat. Guardiola a fost nevoit să introducă un alt fundaș central și l-a trimis pe teren pe Ruben Diaz, sacrificându-l pe Mahrez.
Maccabi Haifa - Juventus 2-0 | Atzili face dubla în minutul 42, învingându-l pe Szczesny cu un șut în vinclu de la marginea careului. Israelienii sunt cu un pas mai aproape de o victorie istorică, care ar fi prima după 20 de ani în Champions League.
Maccabi Haifa - Juventus 1-0 | După un debut de meci furibund, Omer Atzili a deschis scorul pentru gazde în minutul 7, reluând cu capul o centrare perfectă a lui Cornud. La acest scor, Juventus este aproape eliminată din competiție.
UPDATE | Au început primele două meciuri ale serii: Maccabi Haifa - Juventus și FC Copenhaga - Manchester City. Pep Guardiola a preferat să odihnească o parte dintre jucătorii importanți, printre care și Haaland, care este rezervă.
Articol inițial scris de Dani Morar
UEFA Champions League a ajuns la etapa a 4-a a grupelor, iubitorii fotbalului având multe meciuri tari de unde să aleagă. Manchester City și Juventus vor deschide seara, în cele două meciuri de la 19:45. În meciurile de la ora 22:00, Milan – Chelsea este evenimentul serii, cele două fiind la egalitate de puncte, cu speranțe mari la calificare.
Erling Haaland va intra în scenă în prima partidă a zilei. Atacantul lui Manchester City țintește doborârea a noi recorduri în meciul cu FC Copenhaga. "Robotul" a marcat o dublă în turul de pe Etihad și e golgheter în cea mai puternică competiție inter-cluburi, cu 5 goluri în 3 etape. Cu o nouă victorie, formația din Premier League își va asigura calificare în optimi.
Juventus o întâlnește pe Maccabi Haifa, în Israel, acolo unde PSG a întâmpinat probleme. Mbappe și compania au fost conduși în deplasarea cu cea mai slabă echipă din grupă și s-au impus cu două goluri marcate pe final. Italienii au nevoie de victorie ca de aer pentru a păstra șanse la primăvara Champions League. Echipa lui Allegri este la 4 puncte în spatele Benficăi și a lui PSG, astfel că un ochi este pe meciul de pe Parc des Princes.
Citește și:

Milan – Chelsea e meciul serii, cu Tătărușanu posibil titular

AC Milan și Chelsea vor juca cel mai important meci al serii, ambele echipe căutând victoria. Grupa E este una foarte echilibrată, trupa lui Tătărușanu fiind la egalitate de puncte cu londonezii, pe locurile 2 și 3. Salzburg e lider, cu doar un punct peste cele două, astfel că meciul austriecilor cu Dinamo Zagreb le-ar putea oferi un mare avantaj în cursa pentru primele două locuri.
Ciprian Tătărușanu a apărat și în tur, dar Chelsea s-a impus cu 3-0. Românul a avut o prestație bună și în derby-ul cu Juventus din weekend, primind nota 6 de la jurnaliștii italieni. Portarul a profitat de accidentarea titularului Maignan, făcându-și treaba destul de bine între buturile Milanului.

PSG abordează meciul cu Benfica fără Messi, care este accidentat

PSG a anunțat ieri lista cu jucătorii convocați pentru meciul cu Benfica, iar Messi lipsește din nou din lot, după ce nu a jucat nici în remiza cu Reims din campionat. Argentinianul are o problemă medicală, iar clubul nu a dorit să riște. Cele două se află la egalitate de puncte în fruntea grupei H, o victorie contând enorm pentru oricare. Presiunea din linia ofensivă va sta pe umerii lui Neymar și Mbappe, cei care au 4 goluri împreună în actuala ediție a competiției.
Dortmund – Sevilla e meciul de la care suporterii se așteaptă la cele mai multe goluri, nemții impunându-se în tur cu 4-1. Galben-negrii au remizat cu Bayern Munchen în campionat, cu un gol reușit la ultima fază, chiar în fața zidului galben. Spaniolii sunt obligați să câștige dacă vor să mai păstreze șanse la locul 2, astfel că echipa s-ar putea deschide foarte mult și e foarte probabil să avem parte de o partidă cu multe reușite din nou.
Real Madrid va juca în deplasare, contra celor de la Șahtior, un succes fiind decisiv pentru calificarea în optimi. Courtois nu și-a revnit după accidentare, dar spaniolii nu își fac griji din acest punct de vedere. Vinicius și Benzema promit să facă un nou meci mare și să califice echipa mai departe, scăpându-l pe Ancelotti de griji în ultimele două runde. Celtic – Leipzig e celălalt meci al grupei, toate adversarele galacticilor păstrând șanse la locul secund.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo