Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sebastian Haller, pregătit pentru revenirea în Champions League: "Mă simt norocos și sunt nerăbdător să joc"

Alex Masgras

Publicat 14/02/2023 la 14:16 GMT+2

Sebastian Haller este pregătit să revină în UEFA Champions League după ce a învins cancerul testicular. Haller s-a operat de două ori și a avut parte de patru cicluri de chimioterapie, dar acum este pregătit să revină în competițiile europene.

Sébastien Haller

Credit imagine: Getty Images

El a jucat deja pentru Borussia Dortmund în 6 meciuri oficiale în acest sezon, în Bundesliga și Cupa Germaniei. Pe 4 februarie, el a marcat și primul gol într-un meci oficial pentru Dortmund, în duelul cu Freiburg câștigat de echipa sa cu 5-1.
Înaintea meciului cu Chelsea din optimile UEFA Champions League, Haller a declarat că este pregătit să revină în competiția în care a marcat sezonul trecut 11 goluri în tricoul lui Ajax:
"Înseamnă mult pentru mine să revin în Champions League. Te gândești la toată munca depusă și la faptul că, dacă nu m-aș fi antrenat atât de mult sau nu aș fi realizat cât e de important să fiu în formă, aș fi fost departe acum. Mă simt norocos, fericit, satisfăcut și sunt nerăbdător să joc.
Te schimbi. Trăiești fiecare moment mai mult. Realizezi cât de importantă e familia ta. În astfel de momente încerci să alungi toate gândurile negative. Ne aflăm aici pentru o perioadă scurtă de timp, din păcate. Trebuie să ne asigurăm că profităm de acest timp", a spus Sebastian Haller, potrivit The Times.
Citește și:

Sebastian Haller: "Sunt o persoană care încearcă mereu să fie pozitivă"

Haller a ajuns la Borussia Dortmund în vara anului 2022 de la Ajax. La scurt timp după transfer, atacantul a fost diagnosticat cu cancer testicular. El a fost operat de două ori și a avut parte de patru cicluri de chimioterapie. Cu toate acestea, atacantul a rămas pozitiv și a declarat că a tratat toată această experiență precum un meci foarte important de fotbal:
"Sunt o persoană care încearcă mereu să fie pozitivă. Am această mentalitatea care mă ajută să trec peste anumite lucruri, să alung lucrurile negative.
La chimioterapie ai acest lichid în corpul tău și te concentrezi, exact ca într-un meci. Ai cinci zile care sunt foarte proaste, dar nu ești singur. Sunt 72 de ore în care nu te simți bine, după care vei fi ok timp de două săptămâni", a mai spus Haller.
Miercuri seară, Borussia Dortmund va primi vizita celor de la Chelsea în manșa tur a optimilor de finală din UEFA Champions League. Echipa lui Edin Terzic vine după o victorie în Bundesliga pe terenul lui Werder Bremen, scor 2-0, în timp ce londonezii au remizat pe terenul lui West Ham în weekend, scor 1-1.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo