Eurosport
Cum a trăit Nico Paz prima reușită în tricoul lui Real Madrid: "E un vis"
De
Publicat 30/11/2023 la 12:03 GMT+2
Nico Paz a marcat primul său gol în tricoul lui Real Madrid, chiar în Liga Campionilor, împotriva campioanei Italiei, Napoli. Argentinianului de 19 ani nu i-a venit să creadă că a reușit să înscrie și a avut o reacție pe măsură, la finalul meciului.
Nico Paz (Real Madrid)
Credit imagine: Getty Images
Articol scris de Daniel Kerekes
Real Madrid își continuă parcursul perfect din faza grupelor UEFA Champions League. Madrilenii au învins a doua favorită a grupei, Napoli, cu scorul de 4-2, pe teren propriu, într-un meci disputat miercuri seară.
Cel mai important moment al partidei s-a produs în minutul 84, când puștiul Nico Paz și-a readus echipa în avantaj, cu un gol marcat din afara careului. Introdus pe teren cu nici 20 de minute înainte, argentinianul a scăpat de un adversar și l-a învins pe Alex Meret cu un șut de la 20 de metri.
După meci, Paz a descris sentimentul primului gol marcat pentru prima echipa a Realului: "Acesta este un vis! Nu știam ce fac, am lovit mingea și a intrat în poartă, îmi pierd mințile", a spus fotbalistul, citat de Fabrizio Romano
Citește și:
Nico Paz, un produs al Real Madrid Castilla
Carlo Ancelotti a fost nevoit să convoace nu mai puțin de 6 componenți ai echipei secunde a Realului, din cauza crizei de efectiv prin care trece fosta campioană a Spaniei. Nico Paz a fost singurul dintre aceștia care a intrat pe teren, profitând la maxim de ocazie.
Tânărul mijlocaș a vorbit la superlativ despre academia în care s-a format ca fotbalist: "Academia Real Madrid este una dintre cele mai bune din lume, dacă nu chiar cea mai bună. Sunt foarte, foarte mândru".
Nico Paz, care a debutat pentru Real Madrid în sezonul actual, împotriva celor de la Braga, tot în Liga Campionilor, are 6 goluri marcate în liga a treia din Spania, după doar 10 meciuri disputate.
El este internațional argentinian de tineret, dar fiind născut în Spania, acesta poate opta pentru a reprezenta "Furia Roja" la nivel de seniori.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo