Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Manchester City, pierdere grea pentru duelul cu Real Madrid! Medicul nu îi dă voie să joace, dar Guardiola speră

Dani Morar

Publicat 03/04/2024 la 14:16 GMT+3

Manchester City și Real Madrid se vor duela pe Santiago Bernabeu, în turul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, marțea viitoare. Pep Guardiola a primit însă o veste proastă din partea medicilor, care nu îi dau voie unui titular să joace.

Pep Guardiola

Credit imagine: Getty Images

Manchester City are parte de un program extrem de încărcat, lucru ce l-a nemulțumit recent pe Pep Guardiola. "Cetățenii" au remizat în weekend cu Arsenal, întâlnesc Aston Villa la mijlocul săptămânii, iar sâmbătă de la ora 14:30 se vor deplasa la Crystal Palace înaintea duelului cu Real Madrid, din Champions League.
Pe lângă această problemă, Pep Guardiola a mai primit o veste pe care nu voia să o audă. Kyle Walker nu a primit acceptul medicilor pentru a reveni la partida de pe Bernabeu, însă tehnicianul spaniol încă speră la o vindecare miraculoasă a fundașului său dreapta.
"Medicul a spus că Walker nu va fi pregătit să joace împotriva lui Real Madrid săptămâna viitoare. Dar, Kyle este Kyle... și are o genetică specială. Medicul a spus că este destul de grav", a spus Guardiola, potrivit jurnalistului Fabrizio Romano.
Kyle Walker este titular de drept în flancul drept al apărării lui Manchester City, dar s-a accidentat în amicalul dintre Anglia și Brazilia, de pe Wembley.
Citește și:

Pep Guardiola, nemulțumit de timpul scurt pe care îl are la dispoziție pentru a pregăti meciul cu Real Madrid

Până la duelul cu Real Madrid, echipa lui Pep Guardiola mai are programate două partide din campionat, cu Aston Villa și Crystal Palace, în timp ce "galacticii" vor avea 9 zile de pauză, La Liga fiind întreruptă weekend-ul viitor din cauza finalei din Cupa Spaniei.
Această situație îl nemulțumește pe antrenorul lui City, care nu s-a ferit să-și exprime părerea la conferința de presă de la finalul duelului cu Arsenal. Guardiola s-a plâns de programul încărcat al echipei sale, pe care o consideră dezavantajată.
"Jucăm cu Aston Villa la 22:15, apoi sâmbătă, la 14:30, cu Crystal Palace. După aceea, mergem la Madrid marți. Real are 9 zile să se pregătească de meci, 9 zile!
Aș vrea să mă gândesc: 'Oh, mai dați-mi o zi, pentru că diferența este mare. Dar nu avem nici o șansă...", a declarat Pep Guardiola.
Carlo Ancelotti a fost întrebat, la finalul meciului cu Athletic Bilbao, despre afirmațiile antrenorului lui Manchester City. Tehnicianul "galacticilor" s-a arătat mulțumit de timpul pe care îl are echipa sa pentru a pregăti duelul.
Meciul tur dintre Real Madrid și Manchester City, din sferturile Champions League, este programat marți, 9 aprilie, de la ora 22:00, și va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo