Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Real Madrid ne-a făcut ce le face tuturor!" Thomas Tuchel, uluit de "ciudățenia" jucătorilor lui Ancelotti

Bianca Dumitru

Publicat 01/05/2024 la 09:42 GMT+3

Bayern Munchen și Real Madrid au terminat la egalitate, scor 2-2, în prima manșă a semifinalelor Champions League. După meci, Thomas Tuchel a vorbit despre "ciudățenia" reușită de madrileni în fața jucătorilor lui și a anunțat că fosta campioană a Germaniei va da totul în retur pentru a obține calificarea în finala competiției.

Thomas Tuchel

Credit imagine: Eurosport

Bayern Munchen și Real Madrid au remizat aseară, pe Allianz Arena, cu scorul de 2-2, în meciul din prima manșă a semifinalelor Champions League.
Bavarezii au fost conduși din minutul 24, după un gol marcat de Vinicius Junior, dar au revenit și au preluat conducerea pe tabelă în doar 4 minute, grație reușitelor lui Leroy Sane și Harry Kane.
Scorul final a fost stabilit, în minutul 83, de același Vinicius, care a tranformat o lovitură de la 11 metri, acordată după un fault al lui Min-Jae Kim.
La finalul partidei, Thomas Tuchel a vorbit despre ceea ce s-a întâmplat pe teren, dând că cei de la Real Madrid au reușit ceea ce au făcut și în meciul cu Manchester City, profitând de puținele ocazii avute pe care le-au transformat în goluri.
Antrenorul bavarezilor a spus că echipa lui nu va renunța la luptă și că va merge în Spania pentru a obține calificarea în finala Champions League, cele două formații având în acest moment șanse egale.
"Real Madrid ne-a făcut ce le face tuturor... Din două ocazii au marcat două goluri, mi se pare ciudat. Este încă un joc în care fiecare are 50% șanse, sunt sigur. Vrem să mergem la Madrid, să câștigăm și să ajungem pe Wembley", a declarat Thomas Tuchel.
Citește și:

BERNARDO SILVA: "REAL MADRID E O ECHIPĂ CIUDATĂ"

Despre această "ciudățenie" a celor de la Real Madrid a vorbit la finalul săptămânii trecute și Bernardo Silva. Deși a trecut destul de mult timp de la eliminarea lui Manchester City din Champions League, portughezul nu a trecut complet peste eșecul cu "galacticii".
Fotbalistul a dezvăluit înaintea partidei cu Nottingham Forest cât de greu de controlat sunt jucătorii lui Carlo Ancelotti, spunând că celor de la City le-a fost dificil să ia deciziile corecte în timpul partidei, lucru care i-a costat mult.
"Real Madrid este o echipă ciudată. Uneori pare că ai controlul asupra meciului și de nicăieri aleargă de două ori pe contraatac și marchează două goluri pentru că jucătorii lor, individual, sunt foarte buni. Sunt atât de rapizi și puternici pe contraatac încât nu este ușor să-i controlezi.
Dacă ataci cu prea mulți jucători, ei aleargă pe contră. Dacă nu ataci cu mulți jucători, se simte ca și cum nu ești suficient de eficient pentru a-i ataca în mod corespunzător. Deci este dificil să iei astfel de mici decizii în meci", a declarat Bernardo Silva, în weekend-ul trecut.
Returul decisiv pentru calificarea în finala Champions League dintre Bayern și Real Madrid va avea loc miercurea viitoare, de la ora 22:00, pe stadionul Santiago Bernabeu.
Cine va câștiga trofeul Champions League în sezonul 2023/24?
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo