Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Surpriză imensă în preliminariile Ligii! Feroezii care au scos-o pe Ferencvaros au mai făcut o victimă

Dani Morar

Actualizat 02/08/2023 la 23:42 GMT+3

UEFA Champions League se apropie cu pași repezi de faza grupelor, însă până atunci mai sunt de trecut 2 tururi preliminare. În această seară au avut loc partidele din turul 2, iar feroezii de la Klaksik, care o eliminaseră pe Ferencvaros, au avansat în turul 3.

Klaksvik, campioana din Insulele Feroe.

Credit imagine: Eurosport

Surpriză uriașă în turul 2 preliminar din Liga Campionilor. După ce au eliminat-o într-un mod total surprinzător pe Ferencvaros, feroezii de la Klaksvik au mai făcut o victimă și sunt în turul 3, începând să viseze la grupe.
Campioana din Insulele Feroe a trecut de suedezii de la Hacken, după loviturile de departajare. A fost 0-0 în tur, la fel ca și în dubla cu campioana Ungariei, însă nimeni nu se gândea la o nouă surpriză.
Hacken – Klaksvik s-a încheiat 2-2 în timpul regulamentar, astfel că s-a intrat în prelungiri. Acolo, fiecare echipă a mai marcat o dată, astfel că s-a ajuns la penalty-uri. Rygaard și Sandberg au ratat pentru suedezi, astfel că feroezii s-au calificat în turul 3 și au bifat o performanță extraordinară.
Chiar și în cazul în care vor fi eliminați, cei de la Klaksvik au asigurată prezența în grupele Conference League. În cazul în care pierd în turul 3 al Ligii, cei din Insulele Feroe ar urma să joace în play-off-ul pentru Europa League, având și acolo o șansă importantă. Arni Frederiksberg a fost marele erou al echipei. Atacantul din Insulele Feroe a marcat 4 din cele 6 goluri date de echipa sa.
În turul 3 preliminar din UCL, Klaksvik va da peste Molde. Partea interesantă face ca feroezii să fie chiar de un norvegian care a jucat 10 ani la viitoarea adversară și cu care a luat 3 titluri de campion. Magne Hoseth are doar 42 de ani și de-a lungul carierei a mai jucat la Copenhaga sau Viking, având 22 de jocuri în naționala Norvegiei.
Sheriff Tiraspol, echipa care a eliminat-o pe Farul Constanța din competiție, a cedat în turul 2 în fața israelienilor de la Maccabi Haifa. După ce au câștigat cu 1-0 în tur, moldovenii au fost aproape de calificare, dar meciul a intrat în prelungiri, după golul din minutul 85, marcat de Jaber. În timpul suplimentar, Maccabi a mai lovit de două ori și a câștigat cu 4-1, urmând să joace în turul 3 cu Slovan Bratislava.
Citește și:

Moruțan, Sorescu și Racovițan s-au calificat în turul 3 din preliminariile Ligii

Olimpiu Moruțan a intrat pe teren în minutul 79, în victoria care a calificat-o pe Galatasaray în turul 3, 1-0 cu Zalgiris. După un 2-2 spectaculos în tur, turcii s-au impus prin golul lui Mertens, din prima repriză. La oaspeți, Liviu Antal a fost rezervă neutilizată.
Și românii de la Rakow au avut câștig de cauză și au ajuns în turul 3 din preliminariile Ligii. Racovițan a fost integarlist, iar Deian Sorescu a fost introdus pe teren în minutul 82 al egalului cu Qarabag. Polonezii s-au calificat grație victoriei din tur.
Rezultatele serii în preliminariile Champions League:
  • FC Astana - Dinamo Zagreb 0-2 (0-4 în tur)
  • Qarabag - Rakow 1-1 (2-3 în tur)
  • Genk - Sevette 2-3, după penalty-uri (1-1 în tur)
  • Molde - HJK Helsinki 2-0 (0-1 în tur)
  • FC Copenhaga - Breidablik 6-3 (2-0 în tur)
  • Galatasaray - Zalgiris 1-0 (2-2 în tur)
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol