Thomas Tuchel știe ce are Bayern de făcut în returul cu Lazio! "Nu avem timp de pierdut, nu putem aștepta"

Bayern o va înfrunta marți seară, pe teren propriu, pe Lazio, într-un meci contând pentru returul optimilor Champions League, duel pe care bavarezii sunt obligați să îl câștige pentru a obține calificarea în sferturi. Thomas Tuchel a prefațat partida cu italienii care au câștigat în tur cu 1-0, anunțând ce trebuie să facă echipa sa.

Noch keine Pläne: Thomas Tuchel

Credit imagine: SID

Bayern se pregătește pentru returul cu Lazio, duel contând pentru optimile Champions League, care e programat marți seară, de la ora 22:00, în Germania.
Campioana din Bundesliga este obligată să câștige pentru a obține calificarea în sferturi, după ce în tur au cedat cu 1-0 la Roma. Astfel, misiunea nemților este destul de complicată, echipa trecând printr-o perioadă mai puțin fericită.
Bayern are o singură victorie în ultimele 5 meciuri, iar în duelurile din februarie a legat 3 înfrângeri consecutive, având o astfel de serie negativă după aproape 9 ani de la precedenta.
Astăzi, Thomas Tuchel a prefațat returul cu Lazio, punctând că nu se așteaptă la un duel ușor. Antrenorul bavarezilor a fost întrebat, printre altele, dacă consideră că nemții vor avea nevoie de răbdare în partida de pe Allianz Arena, răspunsul său fiind: "Da și nu".
Citește și:

Tuchel, despre returul dintre Bayern și Lazio

"Situația este foarte clară, iar pentru a reuși o performanță de înalt nivel, presiunea face parte din joc. Avem nevoie de o victorie la diferență de două goluri împotriva unei echipe italiene, o echipă antrenată de Maurizio Sarri.
Răbdare, da, dar nu ca să fim frustrați, dacă lucrurile merg mai încet, dacă nu merg pe deplin conform planului. Nu ar trebui să ne pierdem capul dacă totul nu merge de la început.
Răbdare, nu, dacă este vorba doar de a avea posesia mingii. Nu avem timp de pierdut, nu putem aștepta. Timpul e de partea lui Lazio. Va trebui găsit un amestec potrivit între a păstra mintea limpede și a face pressing", a declarat Thomas Tuchel.
Meciul dintre Bayern și Lazio, din returul optimilor Champions League, este programat marți seară, de la ora 22:00, și va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo