A pierdut la scor de tenis în Champions League și s-a "răzbunat" pe arbitraj! "Ați văzut cu toții, nu-i așa?"

Barcelona s-a impus aseară, cu scorul de 6-1, pe teren propriu, în fața celor de la Olympiakos, într-un meci contând pentru cea de-a treia etapă a fazei ligii din Champions League. După meci, antrenorul grecilor, Jose Luis Mendilibar, s-a arătat nemulțumit de arbitraj, spunând că lucrurile ar fi putut să stea diferit dacă centralul nu ar fi luat unele decizii.

Gabriel Torje, în "Fotbalul - Povestea mea": "El era adversarul care te făcea să-l respecți"

Sursa video: Eurosport

Barcelona a învins-o aseară, pe teren propriu, cu scorul de 6-1, pe Olympiakos, într-un meci contând pentru cea de-a treia etapă a fazei ligii din Champions League.
Fermin Lopez, cu un hat-trick, Lamine Yamal, din penalty, și Marcus Rashford, cu o dublă, au fost marcatorii echipei lui Hansi Flick, în timp ce pentru greci a înscris dintr-o lovitură de la 11 metri Ayoub El Kaabi.
La finalul partidei, antrenorul oaspeților s-a arătat convins că lucrurile ar fi putut să stea altfel dacă arbitrajul ar fi fost corect. Jose Luis Mendilibar a făcut referire la faptul că centralul l-a eliminat în minutul 57, la scorul de 2-1, pe Santiago Hezze, căruia i-a dat al doilea cartonaș galben.
Tehnicianul lui Olympiakos a spus că eliminarea nu a fost corectă și că nu înțelege de ce nu a intervenit arbitrajul video, lucru care a permis ca echipa lui să rămână fără șanse de a rezista pe terenul Barcelonei.

Mendilibar, critici pentru arbitraj după Barcelona - Olympiakos 6-1

"Se simte al naibii de rău. În prima repriză am avut ocazii, am jucat bine. În a doua repriză, am reintrat în joc cu penalty-ul, dar n-a durat mult. Al doilea galben este de neînțeles. Și, ca să fie totul complet, penalty-ul.
Pe terenurile astea nu primești nimic gratis, dar azi ne-au luat totul. Ați văzut cu toții, nu-i așa? De îndată ce am intrat în joc, ne-au scos, fără să fi făcut nimic greșit. A fost altcineva cel care a comis greșelile.
De la a putea disputa meciul, la a fi eliminați. De la a fi la 1-2 și a le complica viața celor de la Barcelona, dintr-o dată, cu două decizii greșite, ne-au scos din joc. Oricine va vedea scorul peste două zile, 6-1, va spune: 'Ce bătaie și-au luat'.
Sunt lucruri pe care nu le înțeleg, pentru că în final se ajunge la un cartonaș roșu. Ceri VAR, dar nu se poate verifica. Am văzut aceeași imagine ca arbitrul. În ultimul moment, portarul și-a tras brațele înapoi și sunt sigur că nu l-a atins pe adversar.
E altceva dacă adversarul l-a atins pe portarul meu. VAR-ul trebuie să fi fost de acord. Cu acel penalty și un om în minus...", a declarat Jose Luis Mendilibar, citat de Marca.
În următoarea etapă din Champions League, Olympiakos, care se află pe locul 32 în clasamentul fazei ligii, cu un punct, va primi vizita celor de la PSV, care au învins-o aseară, tot cu scor de tenis (6-2), pe campioana Italiei, Napoli.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo