Giuseppe Marotta, prima reacție după ce s-a scris că Diego Simeone îl va înlocui pe Cristi Chivu la Inter! "Suntem extrem de mulțumiți"
Prezent la meciul dintre Inter și Bodo/Glimt, desfășurat marți seară în Champions League, Giuseppe Marotta a fost întrebat despre informațiile apărute în presa din Spania care îl prezentau pe Diego Simeone drept înlocuitorul lui Cristi Chivu la echipa din Milano. Președintele clubului a negat un astfel de scenariu.
Cristi Chivu: "Spalletti? Poate că există o oarecare frustrare. Trebuie să nu ne mai plângem"
Sursa video: Eurosport
Cristi Chivu a debutat în antrenorat la nivel de seniori în urmă cu aproximativ un an. Fostul căpitan al echipei naționale a impresionat la Parma, pe care a salvat-o de la retrogradare, astfel că în vară a fost ofertat de Inter, acceptând șansa primită. Deși mulți erau sceptici cu privire la tehnicianul român, el a dovedit că este un antrenor foarte bun și acum este aproape să cucerească titlul în Serie A, chiar în primul său sezon pe banca formației din Milano.
Ziua de 23 noiembrie 2025 rămâne ultima în care Cristi Chivu a fost învins în Serie A. Atunci, Inter pierdea cu rivala AC Milan, scor 0-1, iar ce a urmat este de-a dreptul fabulos. Practic, în ultimele 14 etape, echipa antrenorului român a câștigat de 13 ori și a înregistrat o remiză, pentru un total de 40 de puncte din 42 posibile. Chiar dacă domină autoritar întrecerea internă, Chivu ar urma să fie înlocuit în vară cu Diego Simeone, cel puțin asta susținea presa din Spania.
Giuseppe Marotta, reacție clară
În această seară, Inter încearcă să întoarcă scorul meciului tur cu Bodo/Glimt și să se califice în optimile Ligii Campionilor. La meci este prezent inclusiv Giuseppe Marotta, președintele formației, care, în mod evident, nu a scăpat de întrebarea legată de viitorul lui Cristi Chivu. Oficialul s-a declarat foarte mulțumit de român și a precizat că scenariul în care Diego Simeone ar sosi la Milano în vară este fals.
"Rapoartele din Spania privind un precontract convenit între noi și Diego Simeone sunt știri false absolute. Povestea nu este deloc adevărată. Suntem extrem de mulțumiți de antrenorul nostru, Cristian Chivu", a declarat Giuseppe Marotta, conform jurnalistului Fabrizio Romano.
Astfel, Cristi Chivu poate sta liniștit că rezultatele sale din acest sezon vor fi răsplătite și se pare că are postul asigurat în cazul în care nu se va produce un adevărat dezastru, Inter fiind destul de sigură de cucerirea titlului.
De partea cealaltă, fanii lui Atletico au motive de sărbătoare, având în vedere că Diego Simeone este o adevărată legendă la Madrid. Din 2011 pe banca grupării iberice, argentinianul a câștigat până acum două titluri în La Liga, o Cupă a Spaniei, de două ori trofeul Europa League și a disputat două finale Champions League.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Internazionale
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4215.png)
1
2
FK Bodø/Glimt
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4468.png)
Scor (2-5)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)