Newcastle a "interzis" 45 de copii la meciul cu Barcelona din Champions League! Care este motivul

45 de copii din Scoția au achiziționat bilete pentru meciul Newcastle - Barcelona, dar nu vor putea urmări partida, clubul anulând tichetele după ce fanii "coțofenelor" s-au enervat ca urmare a aflării informației.

Tineri fani ai lui Newcastle United

Credit imagine: Getty Images

După o pauză de 20 de ani, Newcastle a revenit în urmă cu două sezoane în Champions League, dar nu a reușit să treacă de faza grupelor.
Speranța în rândul fanilor este că, de data aceasta, echipa favorită va ajunge în primăvara europeană, "coțofenele" urmând să joace în premieră în formatul implementat anul trecut, iar unul dintre meciurile pe care le vor disputa va fi împotriva Barcelonei, pe teren propriu, săptămâna viitoare.
În mod evident, interesul pentru partida cu formația catalană este unul foarte ridicat și printre cei care ar fi trebuit să vadă din tribune meciul se numărau 45 de copii.
Conform GOAL, un liceu din Dundee a pregătit o excursie la duelul dintre Newcastle și Barcelona, la care ar fi urmat să participe 45 de copii. Cei din conducerea școlii au achiziționat un pachet special după ce au purtat discuții cu furnizorii biletelor, iar părinții fiecărui elev urmau să plătească câte 295 de lire sterline pentru biletul la meci, cheltuielile însoțitorului și o noapte de cazare.
Totuși, imediat după ce informația a ajuns la urechile suporterilor, aceștia s-au revoltat, ei punctând că niște "străini" au fost preferați în detrimentul unor fani de o viață ai echipei, care nu puteau să vadă meciul din tribune.
Între timp, Newcastle a luat hotărârea să anuleze biletele, care au devenit mai apoi disponibile pe site-ul care asigură vânzarea tichetelor. Astfel, copiii au ratat o șansă probabil unică să vadă un astfel de meci, în vreme ce suporterii "coțofenelor" și-au îndeplinit scopul.
Lisa Mole, aflată la conducerea Grupului Suporterilor lui Newcastle United, și-a spus punctul de vedere în privința întregii situații.
"Este o tragere la sorți, oamenilor nu li se garantează un bilet, dar doare când văd că persoane care nu sunt neapărat suporteri Newcastle primesc oportunitatea de a merge la un meci atât de important. Membrii se luptau în fiecare săptămână să obțină un bilet", declarat Lisa Mole.
De cealaltă parte, un oficial al liceului a spus că furnizorul de bilete s-a adresat școlii.
"Un furnizor aprobat s-a adresat Liceului din Dundee, iar biletele au fost achiziționate ca parte a unui pachet de grup", a fost reacția unui oficial al școlii.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo