Specialiștii din Spania s-au decis! Verdictul dat după faza de roșu din Atletico Madrid – Barcelona 1-2

Barcelona a fost eliminată din sferturile Champions League, după ce a pierdut cu 3-2 la general în fața lui Atletico Madrid. Catalanii au acuzat dur arbitrajul, iar specialiștii din Spania au dat verdictul după eliminarea lui Eric Garcia din manșa secundă, de pe Metropolitano.

La expulsión de Clement Turpin a Eric Garcia tras la revisión del VAR

Credit imagine: Getty Images

Barcelona și-a încheiat parcursul în Liga Campionilor marți seară, fiind eliminată în faza sferturilor, deși a câștigat returul disputat la Madrid împotriva lui Atletico cu 2-1, după ce pierduse prima manșă cu 0-2.
Deși pornea cu un dezavantaj serios după partida de pe Camp Nou, formația catalană a început excelent și a reușit să restabilească echilibrul în doar 24 de minute. Totuși, avantajul nu a fost de lungă durată, deoarece Atletico a revenit în joc și a înscris în minutul 31, recâștigând controlul dublei.
Scorul de 2-1 s-a menținut până la final, în ciuda presiunii constante puse de Barcelona pentru a forța prelungirile. La fel ca în meciul tur, echipa a fost nevoită să termine partida în inferioritate numerică.
Momentul decisiv a avut loc în minutul 79, când Eric Garcia a fost eliminat după o intervenție asupra lui Sorloth. Inițial sancționat doar cu cartonaș galben, decizia arbitrului a fost schimbată după consultarea VAR. Chiar dacă, la început, tușierul semnalizase o poziție de ofsaid și cartonașul fusese anulat, reluările au evidențiat un fault clar, iar arbitrul Turpin a acordat cartonaș roșu direct.
Citește și:

Specialiștii din Spania au transmis că roșul încasat de Eric Garcia a fost meritat

La finalul partidei, fostul arbitru Perez Burrull, analist pentru Marca, a comentat faza controversată. În opinia sa, decizia de eliminare luată după intervenția VAR a fost justificată, în ciuda nemulțumirilor exprimate de suporterii Barcelonei.
"Este o fază clară de eliminare. Koundé nu ajunge, iar acțiunea fundașului blaugrana asupra lui Sorloth merită cartonașul roșu după consultarea VAR", a spus Burrull, citat de marca.com.
Pe finalul partidei, Barcelona și-a pierdut din forța ofensivă și nu a mai putut marca un gol, în 10 oameni. Atletico merge așadar, mai departe, iar în semifinalele competiției va da peste Arsenal sau Sporting Lisabona, englezii având 1-0 după manșa tur.
Atletico nu mai pierduse acasă în faza eliminatorie a Champions League din martie 1997, după 22 de partide (14 victorii, 7 egaluri).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo