Echipa națională de fotbal a României a disputat în ultimele zile 4 meciuri contând pentru sezonul 2022/23 al Ligii Națiunilor. "Tricolorii" au reușit o singură victorie, 1-0 cu Finlanda, iar după eșecul usturător de marți seară cu Muntenegru, scor 0-3, suporterii le-au cerut tuturor să plece de la echipă.
Criticile la adresa "tricolorilor" continuă să apară. Cel mai recent, Marcel Răducanu a vorbit despre prestația jucătorilor României în meciurile disputate în această vară
Fostul mare fotbalist român a punctat că, în opinia sa, staff-ul tehnic nu are nicio vină pentru rezultatele înregistrate. Răducanu i-a criticat, în schimb, pe jucători, spunând că aceștia nu sunt concentrați asupra fotbalului și că unii dintre ei nici nu au ce căuta în lotul lui Edi Iordănescu.
Fotbal
Edi Iordănescu ar putea pleca de la națională în septembrie! Anunțul făcut de președintele FRF
29/06/2022 LA 15:51
"Ce putem să mai spunem. I-am criticat și după meciul cu Muntenegru, apoi la meciul cu Bosnia. Ce să facem cu acești săraci jucători de fotbal. Nu putem să îi numim fotbaliști. Sunt jucători care săracii se chinuie, îi chinuie mingea, îi chinuie pe spectatori, îi chinuie pe toți. L-am avut pe Daum care nu a fost bun, l-am avut pe Contra, pe Rădoi, acum îl avem pe Edi. Până la urmă tot acolo ajungem, că nu au jucătorii valoare.
Cei din Muntenegru au altă mentalitate, atitudine. La meciul cu Finlanda au încercat să ajungă la finalizare în prima repriză, apoi s-au stins. Finlandezii au avut o grămadă de ocazii când puteau să înscrie. Băieții ăștia se gândesc doar la contractele de afară, să câștige bani, la manele, la gagici, la bărci, la tatuaje, la asta se gândesc ei.
Să îl lăsăm pe Edi, poate a fost neinspirat, dar, băi, intră pe teren, mori pentru România. Asta mă supără pe mine, dacă nu știu fotbal, măcar lupt, încerc să fac ceva. Păi, vine Alibec care e mai gras ca mine, el nu aleargă, se rostogolește. El a făcut întindere în vestiar, când și-a luat chiloții pe el. Oricine ar veni, nu face față. Se vorbește de sute de milioane, dar când intră pe teren nu arată nimic. Pot să vină Klopp sau Mourinho că nu au ce să facă, nu au material", a declarat Marcel Răducanu la DigiSport.
Citește și:

"Generația asta e vai de capul ei!"

Fostul mare fotbalist român a explicat și de unde pornesc problemele echipei naționale. Răducanu este de părere că selecția jucătorilor nu se face așa cum ar trebui de la academiile de copii și juniori, de unde crede că ar trebui să înceapă schimbările.
În plus, Marcel Răducanu a comentat și declarațiile unor jucători din lotul lui Edi Iordănescu, care ar fi spus că se gândesc să se retragă de la națională.
"Unde sunt jucătorii buni? Nu îi văd. Vin ăștia cu echipa a doua și ne bat, 3-0, nici nu am mișcat. Această generație, această selecție care s-a făcut tot pe bani, de asta sunt acești jucători mediocri. Noi trebuie să o luăm de jos de tot, de la copii. De acolo nu se lucrează ca lumea, de la 7-8 ani.
Generația asta e vai de capul ei, nu e că nu vor, dar atât pot. Am auzit că sunt unii care au zis că se retrag de la echipa națională. Băi, retrage-te din fotbal, că păcălești fotbalul. Maxim și Chiricheș, cum adică vă retrageți din echipa națională? Asta mă deranjează", a adăugat Răducanu.

PROGRAMUL URMĂTOARELOR ETAPE DIN LIGA NAȚIUNILOR

  • 23 septembrie 2022: Bosnia și Herțegovina - Muntenegru (ora 21:45), Finlanda - ROMÂNIA (ora 21:45)
  • 26 septembrie 2022: Muntenegru - Finlanda (ora 21:45), ROMÂNIA - Bosnia și Herțegovina (ora 21:45)
Fotbal
Alibec, savuros când a fost pus să-i caracterizeze într-un cuvânt pe Șumudică, Petrescu și Hagi
29/06/2022 LA 11:58
Liga Națiunilor UEFA
Care este starea de spirit a lui Edi Iordănescu după debutul în Liga Națiunilor! "Se va ridica"
26/06/2022 LA 14:16