Interes masiv pentru meciul România - Kosovo. Câte bilete s-au vândut în primele două ore

Federația Română de Fotbal a anunțat că există un interes masiv pentru meciul dintre România și Kosovo, decisiv pentru prima poziție în Grupa 2 din Liga C a Nations League. Conform FRF, nu mai puțin de 15.000 de bilete s-au vândut în primele două ore, astfel că este de așteptat ca Arena Națională să fie plină la ora jocului.

Fani România

Credit imagine: Facebook

Articol scris de Tudor Moisa
România și Kosovo se vor întâlni în etapa a cincea din stagiunea actuală de Nations League. Meciul se va disputa pe 15 noiembrie, de la ora 21:45, pe Arena Națională, fiind o înfruntare crucială pentru prima poziție în Grupă.
După patru etape, România se clasează pe primul loc, cu maximul de puncte, 12, în vreme ce Kosovo ocupă poziția secundă, cu 9 puncte. "Tricolorii" au deja asigurat barajul de promovare, iar un rezultat pozitiv în meciul cu selecționata kosovară ar însemna obținerea calificării în Liga B.
Astfel, interesul pentru partida decisivă este unul crescut, iar Federația Română de Fotbal a anunțat că în primele două ore s-au vândut deja 15.000 de bilete.
"#ZidulGalben răspunde prezent! 15.000 de bilete comandate în primele două ore, la meciul cu Kosovo! Vă muțumim! #GeneratiaDeSuflet #ImpreunaPanaLaFinal
Întâlnim Kosovo pe 15 noiembrie, iar pe 18 noiembrie vom juca împotriva selecționatei din Cipru. Ambele partide se vor disputa pe Arena Națională, de la ora 21:45. Biletele sunt disponibile online pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro și în aplicația mobilă", este comunicatul emis de FRF.

România, penalizată înaintea meciului cu Kosovo

Deși interesul este unul crescut, Federația Română de Fotbal nu va putea pune în vânzare bilete pentru toate locurile de pe Arena Națională. În urma unor incidente de la meciul cu Lituania, din 9 septembrie, FRF a fost sancționată de UEFA cu o amendă de 52.500 de euro și cu închiderea unui sector de 3.000 de locuri la partida cu Kosovo.
Se pare că la disputa din Ghencea, două grupări de ultrași au scandat și afișat mesaje nepotrivite. Printre aceste mesaje s-a numărat și un banner discriminatoriu față de comunitatea maghiară din România.
De altfel, rămâne de văzut și ce decizii va mai lua UEFA împotriva României, după ce la meciul din Cipru, câștigat de "tricolori" cu scorul de 3-0, s-au aprins torțe. De asemenea, partida împotriva reprezentativei kosovare se anunță unul cu risc ridicat, având în vedere incidentele de la ultimul meci direct desfășurat la București și ostilitatea de care au avut parte jucătorii pregătiți de Mircea Lucescu la Priștina.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo