Kosovarii le-au pus gând rău "tricolorilor" înaintea meciului de pe Arena Națională! "Putem obține primul loc"

România va înfrunta Kosovo vineri seară, de la ora 21:45, pe Arena Națională, într-un meci contând pentru penultima etapă din Liga Națiunilor. Înaintea partidei, selecționerul Franco Foda a transmis un mesaj "războinic", anunțând că jucătorii săi vor da totul la București pentru a-i învinge pe "tricolori" și a ajunge pe primul loc în clasament.

Romania - Kosovo

Credit imagine: Getty Images

România va primi vineri seară, de la ora 21:45, vizita echipei naționale din Kosovo, într-un meci contând pentru penultima etapă a acestui sezon din Liga Națiunilor.
Cele două formații s-au mai întâlnit și în septembrie, la Priștina, când jucătorii lui Mircea Lucescu s-au impus, în ciuda unei atmosfere ostile, cu scorul de 3-0, în urma golurilor lui Dennis Man, Răzvan Marin și Denis Drăguș.
Înaintea partidelor din această lună, "tricolorii" sunt lideri în clasamentul grupei 2 din Liga C, cu 12 puncte, având 4 victorii consecutive. Pe locul 2 se află kosovarii, cu 9 puncte, iar fotbaliștii lui Franco Foda sunt motivați să termine grupele pe prima poziție.
Selecționerul celor din Kosovo a anunțat că fotbaliștii lui cred că se pot impune în duelul cu România, meci care ar putea fi decisiv în stabilirea echipei care va fi liderul grupei la finalul acestei faze a competiției.
"Încă putem obține primul loc, însă pentru asta trebuie să câștigăm meciul din România. În ultimele trei meciuri am arătat un fotbal bun. Una peste alta, sunt satisfăcut, însă se putea și mai bine, trebuia să marcăm mai mult.
Trebuie să facem anumite modificări în lot din cauza accidentărilor, însă mergem în România cu încredere și cu o energie pozitivă. Suntem pregătiți și ne dorim să câștigăm. Ultimele meciuri vor decide cine termină pe primul loc", a declarat Franco Foda, conform publicației Koha.

Lotul convocat de Franco Foda pentru meciurile cu România și Lituania

Portari: Arijanet Muric (Ipswich), Amir Saipi (FC Lugano), Visar Bekaj (Hatayspor)
Fundași: Mergim Vojvoda (Torino), Florent Hadergjonaj (Alanyaspor), Amir Rrahmani (Napoli), Ilir Krasniqi (Kolos Kovalivka), Lumbardh Dellova (CSKA Sofia), Fidan Aliti (Alanyaspor), Leart Paçarada (FC Koln), Donat Rrudhani (FC Luzern), Andi Hoti (Magdeburg)
Mijlocași/Atacanți: Valon Berisha (LASK Linz), Elvis Rexhbecaj (Augsburg), Lindon Emerllahu (FC Ballkani), Florent Muslija (Freiburg), Muharrem Jashari (LNZ Cherkasy), Baton Zabergja (Dinamo Tirana), Milot Rashica (Beșiktaș), Edon Zhegrova (Lille)
Meciul dintre România și Kosovo, programat vineri seară, de la ora 21:45, pe Arena Națională, va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și în aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo