Lee Carsley, discurs de încurajare pentru naționala Angliei: "Există șanse bune la Cupa Mondială"
Lee Carsley (50 de ani) și-a încheiat aventura petrecută pe banca naționalei Angliei. După plecarea lui Gareth Southgate, irlandezul a acceptat să fie interimar la prima reprezentativă, iar acum îi cedează locul lui Thomas Tuchel, fostul antrenor al lui Chelsea.
Lee Carsley
Credit imagine: Getty Images
Lee Carsley și-a încheiat cum nu se putea mai bine scurta aventură petrecută pe banca selecționatei Angliei. "The Three Lions" au mers perfect în acțiunea din noiembrie, reușind două victorii: 3-0 în deplasarea din Grecia și 5-0 pe Wembley, împotriva Irlandei, încheind astfel pe primul loc grupa din liga B a Nations League.
Chiar și în aceste condiții, tehnicianul irlandez îi va ceda locul lui Thomas Tuchel pe banca primei reprezentative, antrenorul german având ca obiectiv principal cucerirea titlului mondial în 2026.
Carsley a rezumat perioada petrecută la conducerea Angliei și a vorbit despre viitorul selecționatei sub comanda lui Tuchel.
"Cred că suntem într-o poziție bună pentru a face asta (n.r. pentru a face un turneu final bun în 2026). Cred că avem talentul să o facem. Avem toate instrumentele. Trebuie doar să le jucăm în ordine.
Grupul de jucători al lui Thomas a crescut, așa că am lăsat echipa într-o poziție fantastică", a declarat Lee Carsley, citat de BBC.
După aventura de la prima reprezentativă, irlandezul se va întoarce pe banca selecționatei U21 a Angliei.
Citește și:
- Ce scrie în articolul în baza căruia se judecă duelul România – Kosovo! Anunțul făcut de UEFA
- Salvatorul lui Carlo Ancelotti? Rezerva lui Real Madrid are 5 goluri în ultimele două partide
Thomas Tuchel, noul selecționer al Angliei din 2025
"Sunt foarte mândru că am primit onoare de a conduce echipa Angliei. Am simţit de multă vreme o conexiune cu fotbalul din această ţară şi mi-a oferit deja nişte momente incredibile. Să am şansa de a reprezenta Anglia este un privilegiu imens, iar oportunitatea de a lucra cu acest grup de jucători speciali şi talentaţi este foarte atractivă", a declarat Tuchel, într-un comunicat.
Tuchel îl va avea ca secund pe englezul Anthony Barry, iar Federaţia a precizat că tehnicianul german a semnat contractul în data de 8 octombrie, dar anunţul a fost amânat pentru a "minimaliza distragerea de la meciurile echipei naţionale". Barry, care a colaborat cu Tuchel la Chelsea şi Bayern, este în prezent secundul spaniolului Robert Martinez la naţionala Portugaliei.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-b3afa878-c655-472d-8a13-e140557abd0e-68-310-310.jpeg)