Lucescu, fără experimente la națională! Un jucător în formă, anunțat indirect că va fi rezervă cu Kosovo

Mircea Lucescu a prefațat partida dintre România și Kosovo de vineri seara și a făcut un anunț cât se poate de clar despre modul în care va arăta echipa noastră. Selecționerul a vorbit despre convocarea lui Daniel Bîrligea și a dat de înțeles că atacantul de la FCSB va fi rezervă, pentru că fotbaliștii care au confirmat până acum au întâietate în planurile lui "Il Luce".

Mircea Lucescu

Credit imagine: Getty Images

România se pregătește de meciul decisiv cu Kosovo, din etapa a 5-a a Ligii Națiunilor. Tricolorii au maxim de puncte după 4 partide, dar balcanicii sunt la numai 3 lungimi în spate, astfel că lupta pentru prima poziție, care va aduce promovarea în Liga B, rămâne deschisă.
O victorie vineri seara ar fi și mai importantă pentru România și în perspectiva preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2026. Câștigarea grupei din Liga Națiunilor ar asigura primei reprezentative în proporție foarte mare prezența la barajul pentru turneul final din SUA, Mexic și Canada, asta dacă nu va termina pe una din primele două poziții în grupa preliminară.

Mircea Lucescu, înainte de România - Kosovo: "Experienţe le las altora"

Mircea Lucescu și jucătorii sunt conștienți de miza uriașă a acestei partide, iar selecționerul a anunțat fără ocolișuri că nu va face niciun fel de experiment mâine seară. Deși a chemat la lot câțiva jucători noi, printre care și Daniel Bîrligea, "Il Luce" a spus că se va baza pe fotbaliștii pe care îi cunoaște deja foarte bine și care au confirmat deja. Selecționerul a dat de înțeles că Denis Drăguș va fi titular în atac în duelul cu Kosovo, iar Bîrligea mai are de așteptat până să devină "vioara întâi" pe postul de atacant central.
"Eu la fiecare acţiune aduc 3-4 ca să îi cunosc și pe ceilalţi care au un randament bun la club vin şi la echipa naţională. Ei trebuie să se gândească că prezenţa lor aici e extrem de importantă. Ne-am propus o calificare la Campionatul Mondial. Nu am niciun motiv să schimb, am câştigat meciurile până acum. Bîrligea joacă foarte bine la echipa de club, aşteaptă să îi vină rândul la echipa naţională. Drăguş ne-a marcat goluri, nu am niciun motiv să schimb jucătorii. Eu nu fac experienţe, experienţe le las altora.", a spus Lucescu, citat de as.ro.
În ceea ce privește publicul care va fi prezent pe Arena Națională, Lucescu a făcut un nou apel ca fanii să se concentreze numai pe încurajarea echipei și să lase deoparte aspectele legate de adversari, care ar putea aduce cu sine pedepse aspre din partea UEFA.
"Datorită rezultatului extraordinar din Kosovo, ei vin să câştige la Bucureşti. Ne dăm seama ce înseamnă acest meci, jucătorii sunt într-o stare bună fizică şi psihică. Dincolo de rezultat, pe mine mă interesează îmbunătăţirea jocului. Echipa are potenţial să crească. Rămâne să vedem în ce măsură jocul nostru ne va permite să dominăm şi adversarii. Sper să îi motiveze dacă lucrurile se desfăşoară aşa cum trebuie şi susţinerea publicului va fi pozitivă. Nu aş vrea ca o parte a publicului, acel grup de suporteri care vine la stadion să creeze probleme.
Ei ne-au creat probleme şi în Kosovo. Aici un singur lucru este important, ştim ce înseamnă aceste 3 puncte pentru viitorul fotbalului românesc. Nu avem nevoie de alte aspecte. Avem nevoie să fim o singură echipă, noi şi suporterii.", a adăugat Lucescu.

LOTUL ROMÂNIEI PENTRU MECIURILE CU KOSOVO ȘI CIPRU

PORTARI: Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 28/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);
FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 25/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 25/1), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | Emiratele Arabe Unite, 35/1), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Matei ILIE (CFR Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 42/2);
MIJLOCAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 20/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 26/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 63/9), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 78/15), Darius OLARU (FCSB, 24/0), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 32/9), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 28/5), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 43/5), Florinel COMAN (Al Gharafa | Qatar, 19/1), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 20/4), David MICULESCU (FCSB, 0/0);
ATACANȚI: Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 19/5), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 40/5), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 2/0).
Toate meciurile echipei naționale vor fi transmise în format LIVETEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport. Partidele din această lună, cu Kosovo și Cipru, vor avea loc pe 15, respectiv 18 noiembrie.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo