România – Kosovo: Presa din Albania, acuzații incredibile după scandal! "Huliganii români au vrut să intre pe teren"

România și Kosovo s-au întâlnit vineri seara într-un meci cu scântei pe Arena Națională, care a fost abandonat în prelungiri după ce oaspeții au ieșit de pe teren. Presa din Albania a notat că fanii tricolorilor ar fi avut intenția de a intra pe teren, fiind opriți de forțele de ordine.

România - Kosovo.

Credit imagine: Getty Images

România și Kosovo s-au duelat pentru primul loc în grupa de Nations League din care fac parte, însă meciul a fost abandonat cu două minute înainte de final. Amir Rrahmani, fundaşul lui Napoli, l-a bruscat pe Denis Alibec, în urma unui duel pentru minge în care atacantul român a insistat, iar de acolo lucrurile au degenerat. 
După câteva zeci de secunde, kosovarii au ieșit de pe teren fără acceptul arbitrilor, acuzându-i pe fanii români că au strigat "Serbia, Serbia". Partida a fost abandonată și va fi judecată de UEFA, tricolorii așteptând un răspuns favorabil.
Presa din Albania a reacționat după cele întâmplate și a scris că fanii români ar fi avut intenția de a intra pe teren, numnindu-i "huligani" pe cei din peluză, asta, în ciuda faptului că jucătorii oaspeților au arătat în repetate rânduri "vulturului albanez" spre fanii români, de asemenea existând semne obscene către suporterii tricolori.
"Presa românească a confirmat că au existat scandări "Serbia, Serbia" din partea fanilor români. După aceasta, căpitanul Kosovo, Amir Rrahmani, a tras echipa la vestiar.
Acest lucru a fost primit foarte prost de fanii români. Huliganii români au amenințat că vor intra pe teren. Printre suporteri au fost polițiști infiltrați pentru a menține pacea. "Vom intra, vom intra", au fost strigătele fanilor români", au scris cei de la durreslajm.al.

Regulamentul uefa sugerează că românia ar trebui să aibă câștig de cauză

Regulamentul forului de la Lyon este unul clar, iar deznodământul partidei de pe Arena Națională, care va fi decis de Comisia de Disciplină și Etică din cadrul UEFA, ar trebui să fie unul favorabil României.
Articolul 25 din regulament face referire la "refuzul de a juca și cazuri similare":
"Dacă o asociație refuză să joace sau este responsabilă pentru ca un meci (inclusiv orice lovituri de departajare) să nu aibă loc sau să nu fie jucat în totalitate, Organul de Control, Etică și Disciplină al UEFA declară meciul pierdut de asociația în cauză.
Mai mult, dacă circumstanțele cazului justifică acest lucru, Organul UEFA de Control, Etică și Disciplină poate impune orice alte măsuri disciplinare considerate adecvate asociației în cauză, inclusiv descalificarea din competiție.
Organul UEFA de Control, Etică și Disciplină poate valida rezultatul așa cum era în momentul în care meciul a fost abandonat, dacă rezultatul meciului a fost în detrimentul asociației responsabile de abandonarea meciului.
Dacă o asociație este descalificată în timpul competiției, rezultatele tuturor meciurilor sale sunt declarate nule, iar punctele acordate sunt pierdute.
O asociație care refuză să joace sau este responsabilă pentru că un meci nu are loc sau nu este jucat în totalitate poate pierde toate drepturile la plăți de la UEFA, în funcție de gravitatea circumstanțelor.
La primirea unei cereri motivate și bine documentate din partea asociației (asociațiilor) vătămate, administrația UEFA poate stabili o sumă de compensare datorată pentru pierderea financiară", este scris în regulamentul UEFA, potrivit fanatik.ro.
Rămâne de văzut ce vor decide comisiile forului european, dar cea mai logică decizie ar fi ca România să câștige cu 3-0 la masa verde. Dacă acest lucru se va întâmpla, România va fi sigură de primul loc în grupă și, implicit, de promovarea directă în Liga B din Liga Națiunilor. De asemenea, "tricolorii" au aproape asigurată prezența în urna a 2-a a tragerii la sorți din preliminariile Campionatului Mondial din 2026.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo