Spania, victorie în prelungiri cu Elveția! Kosovo a bătut Lituania în 10 oameni. Toate rezultatele

Portugalia a încheiat această fază a Ligii Națiunilor cu o remiză, scor 1-1, cu Croația, în timp ce Spania s-a impus în fața Elveției, scor 3-2. În grupa României, Kosovo s-a impus pe teren propriu în fața Lituaniei, scor 1-0. Toate rezultatele serii sunt aici.

Bryan Zaragoza schoss Spanien in der Nachspielzeit vom Punkt zum Sieg

Credit imagine: Getty Images

În această seară s-au disputat, de la aceeași oră cu meciul României, alte partide din ligile A, C și D.
În cea mai valoroasă ligă, Portugalia a remizat astăzi, în deplasare, scor 1-1, cu Croația. Lusitanii au deschis scorul, în minutul 33, prin Joao Felix, iar Josko Gvardiol a egalat, în minutul 65.
În urma acestui rezultat, cele două echipe au terminat faza grupelor pe primele două locuri ale clasamentului, asigurându-și calificarea în play-off-ul Ligii Națiunilor.
În sferturile competiției va fi prezentă și Spania, care s-a impus în această seară, pe teren propriu, în fața Elveției, cu scorul de 3-2. Pedri a ratat un penalty în minutul 32, dar Yeremy Pino a trimis mingea în plasă după doar câteva secunde, deschizând scorul.
Ulterior, Monteiro a egalat, în minutul 63. Bryan Gil i-a dus din nou pe iberici în avantaj peste doar 5 minute, iar în minutul 85, Zeqiri a restabilit egalitatea dintr-o lovitură de la 11 metri.
Scorul final a fost stabilit tot dintr-un penalty, în cel de-al treilea minut de prelungiri, de Bryan Zaragoza, care a adus cea de-a cincea victorie a Spaniei în grupele acestei ediții de Liga Națiunilor.

Kosovo, victorie acasă după abandonul de la București

Tot în această seară, Kosovo s-a impus pe teren propriu, cu scorul de 1-0, în fața Lituaniei. Echipa lui Franco Foda a deschis scorul rapid, în minutul 5, prin Muharrem Jashari, care a trimis mingea în plasă după un assist al lui Vedat Muriqi.
În minutul 45+1, marcatorul golului a fost eliminat după ce a încasat un cartonaș roșu. Deși au jucat pentru o repriză în inferioritate numerică, kosovarii nu au putut fi egalați de Lituania, care încheie această fază a competiției pe ultimul loc al grupei C2, cu 0 puncte.
Kosovo are 12 puncte în acest moment și este pe poziția secundă a ierarhiei, cu mențiunea că UEFA nu a anunțat încă decizia finală cu privire la rezultatul meciului de vineri seară, de pe Arena Națională, partidă abandonată de oaspeți.
Kosovarii nu pot pierde, însă, locul 2, chiar dacă forul european va decide să acorde României victoria cu 3-0 la masa verde pentru că Cipru are doar 6 puncte, fiind pe locul 3 în grupă.

Toate rezultatele serii în Liga Națiunilor

League A
Croația - Portugalia 1-1
Polonia - Scoția 1-2
Serbia - Danemarca 0-0
Spania - Elveția 3-2
League C
Bulgaria - Belarus 1-1
Kosovo - Lituania 1-0
Luxemburg - Irlanda de Nord 2-2
România - Cipru 4-1
League D
Liechtenstein - San Marino 1-3
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol