Lupta pentru titlu în La Liga este mai palpitantă ca niciodată. Atletico Madrid are prima șansă de a deveni campioană, dar un pas greșit în ultima etapă ar putea duce titlul în curtea marii rivale, Real Madrid.
Atletico are doar 2 puncte peste Real și numai o victorie pe terenul lui Valladolid ar face-o să fie sigură de un nou succes istoric în La Liga. Orice alt rezultat, coroborat cu o victorie a Realului acasă cu Villarreal, i-ar face pe "los-blancos" campioni pentru al 2-lea an la rând.
În ceea ce privește adversarele celor 2 formații madrilene, aceste au și ele o miză uriașă în ultima etapă. Villarreal este abia pe locul 7, loc care duce în Conference League, dar în cazul unei victorii cu Real Madrid ar putea urca pe un loc de Europa League, asta dacă una dintre Betis sau Real Sociedat se vor încurca în meciurile cu Celta Vigo sau Osasuna. Totuși, este de așteptat ca echipa lui Unay Emery să nu tureze la maxim motoarele în meciul de sâmbătă, întrucât peste 4 zile va avea de jucat finala Europa League contra lui Manchester United, iar un succes i-ar garanta prezența în grupele Champions League în sezonul viitor.
Bundesliga
S-a resemnat Borussia Dortmund?! Pe cine au pus ochii pentru a-i lua locul lui Haaland
ACUM 7 ORE
https://i.eurosport.com/2020/06/18/2835193.jpg

Ronaldo oferă 150.000 de € fiecărui jucător de la Valladolid pentru o victorie cu Atletico

Situația celor de la Valladolid este total diferită. Micuța echipă din nord-vestul Spaniei are neapărată nevoie de o victorie contra lui Atletico pentru a spera că va juca în La Liga și în stagiunea viitoare. Valladolid are 31 de puncte și le-ar putea depăși pe Elche și Huesca, care au fiecare câte 33 de puncte. Pentru ca Valladolid să evite retrogradarea, formația lui Imanol Alguacil trebuie să câștige cu Atletico, iar Huesca și Elche să piardă în meciurile cu Valencia, respectiv Athletic Bilbao. Valladolid ar putea ajunge și la egalitate de puncte cu cele 2 formații (Valladolid bate pe Atletico, iar Huesca și Elche remizează cu Valencia și Bilbao), dar tot ea ar retrograda, pentru că s-ar face un clasament în 3 pe baza meciurilor directe, în care stă cel mai prost.
Deși șansele evitării retrogradării sunt destul de mici, jucătorii celor de la Valladolid au toate motivele să-și dea viața pe teren în meciul cu Atletico Madrid. Ronaldo Nazario, fostul mare fotbalist legendar, care este acționar majoritar la Valladolid, le-a promis jucătorilor o primă de 150.000 de € în cazul unei victorii.
Evident, scopul celor de la Valladolid este de a-și urmări propriul interes, dar i-ar putea ajuta indirect pe cei de la Real Madrid, club la care Ronaldo a jucat 5 sezoane (2002-2007). Brazilianul s-ar putea afla într-o situație foarte fericită, clubul său evitând retrogradarea, iar cel la care a scris istorie ca jucător ar câștiga titlul. În schimb, o victorie a celor de la Atletico ar aduce tristețe în toate planurile pentru legendarul fotbalist brazilian. Un egal nu ar ajuta-o pe Valladolid, dar ar fi mană cerească pentru Real, care ar deveni campioană și în această situație, bineînțeles, dacă va câștiga cu Villarreal.
Liga
Real s-a distrat cu Mallorca și e lider în La Liga! PSG, fără Messi, s-a impus în prelungiri la Metz
ACUM 19 ORE
Liga
Un jucător important de la Real Madrid amenință că pleacă de la club! Ce echipe sunt pe urmele lui
IERI LA 13:45