Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Alaba s-a înțeles cu Real Madrid. Detaliile contractului

Cristian Mihală

Actualizat 04/01/2021 la 18:32 GMT+2

Real Madrid a dat lovitura pe piața transferurilor. Spaniolii anunță că David Alaba s-a înțeles cu "galacticii" pentru un contract pe 4 ani.

David Alaba

Credit imagine: Imago

Austriacul va ajunge pe Santiago Bernabeu din postura de jucător liber de contract. Fundașul a fost curtat intens de Juventus, Barcelona, dar și de granzii din Premier League, dar în cele din urmă a ales să meargă la cea mai titrată formație din istoria Champions League.
Marca susține că cele două părți s-au înțeles pe un contract pe 4 ani, cu un salariu stagional de 10 milioane de euro. După ce în perioada anterioară de mercato Florentino Perez nu a făcut vreo mutare, preferând să strângă bani pentru transferul lui Mbappe, în vară în capitala Spaniei vom asista la sosiri spectaculoase.
Alaba poate juca pe poziția de fundaș central, dar și în banda stângă, postul care l-a consacrat până a fi reprofilat cu măiestrie de Bayern ca apărător central. În banda stângă, Marcelo comite greșeli foarte mari, în ciuda aportului ofensiv, astfel că Ferland Mendy a fost preferat în acest sezon de Zidane. Venirea lui Alaba nu înseamnă că oficialii Realului vor face vreun pas în spate în negocierile cu Sergio Ramos, căpitanul echipei. Prelungirea contractului acestuia rămâne o prioritate pentru gruparea blanco.

Rummenigge: "Bayern a făcut tot posibilul să îi prelungească înțlegerea lui Alaba"

Rummenigge a vorbit încă din toamnă despre plecarea lui Alaba și s-a declarat resemnat privind soarta jucătorului: "Noi am făcut tot posibil pentru a ajunge la un acord", a declarat el. "Am avut multe conversații cu el, dar noi am dorit un răspuns din partea lui până la sfârșitul lui octombrie. Acest lucru nu s-a întâmplat și nu știu dacă se va mai întoarce la negocieri. Ce vreau să fie clar este că oferta noastră arată exact cât de mult îl apreciem, dar el nu a acceptat-o. Nu știu nimic despre zvonurile privind Real Madrid. Dar este liber să vorbească cu cine dorește începând cu 1 ianuarie", a precizat președintele lui Bayern, în toamnă.
Chiar dacă la momentul respectiv oficialii lui Bayern nu știau de interesul Realului, în cele din urmă viitorul lui Alaba e legat de gruparea blanco. El și-a dat acceptul deja să ajungă sub comanda lui Zidane din vară, din postura de jucător liber de contract.
398 de partide are Alaba în tricoul bavarezilor din 2010, când și-a făcut debutul pentru prima echipă. El este un produs al Academiei lui Bayern și a cucerit 21 de trofee la Munchen. Printre ele, 9 titluri de campion și două Ligi ale Campionilor.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo