Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Blestemul accidentărilor continuă pentru Hazard

Cristian Mihală

Actualizat 15/03/2021 la 13:55 GMT+2

Real Madrid va evolua împotriva Atalantei marţi, în returul optimilor UEFA Champions League, după ce în manşa-tur, echipa lui Zidane s-a impus cu 1-0 în Italia. Pentru partida-retur, presa spaniolă preciza că Eden Hazard va fi apt de joc, dar acest lucru nu mai e aşa sigur.

Eden Hazard, sobre el césped.

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Romeo Ene
Acesta a intrat în minutul 75 al meciului cu Elche din campionat şi era de aşteptat ca acesta să fie în lot pentru meciul cu Atalanta, însă Hazard nu va evolua, anunţă Marca.

Accidentările pe termen lung, marea problemă a lui Eden Hazard

Eden Hazard va fi principala absenţă a lui Zidane pentru meciul cu Atalanta. În primele 15 minute, atunci când presa din Spania a avut acces la antrenamentul madrilenilor, Hazard nu s-a antrenat alături de colegii săi, ceea ce înseamnă, conform sursei citate, că nu va fi în lotul echipei pentru meciul din Champions League.
Clubul urmează să precizeze dacă este o recidivă a accidentării belgianului sau o altă accidentare. Problemele fizice nu par să-i dea pace lui Hazard, care a fost mai mult accidentat în acest sezon decât a jucat.
El oricum nu era anunţat ca fiind titular (nu putea duce mai mult de 30-35 de minute, după o aşa pauză=, însă ar fi putut reprezenta o soluţie în plus pentru Zidane, în funcţie de evoluţia rezultatului partidei. Datorită calităţii şi experienţei pe care o are, Zizou ar fi dorit să-l trimită pe teren în ultimele 15 minute, însă planurile francezului au fost date peste cap de situaţia fizică a fostului jucător de la Chelsea.
Deocamdată, nu există un raport medical care să precizeze faptul că Hazard a suferit o nouă accidentare, însă situaţia fotbalistului este mai mult decât îngrijorătoare. El a ratat deja 21 de partide în acest sezon din cauza accidentărilor şi a evoluat doar în 14. Are doar 646 de minute pentru Real Madrid în acest sezon şi 3 goluri, 2 în La Liga şi unul în UEFA Champions League.

Ramos, refăcut pentru meciul cu Atalanta

Dacă Eden Hazard nu va putea evolua cu Atalanta din cauza problemelor de ordin fizic, Sergio Ramos a fost refăcut şi va putea fi pe Bernabeu la partida de marţi, din returul optimilor Ligii Campionilor.
De altfel, Ramos a jucat 61 de minute în partida cu Elche din campionat pentru a căpăta ritm de joc. Astăzi spaniolul s-a antrenat normal alături de colegii săi, fiind anunţat titular, rămâne de văzut sistemul pe care îl va aborda Zizou, care a început cu 3 fundaşi centrali la partida cu Elche din campionat.
De asemenea, Marcelo s-a antrenat normal alături de colegii săi. Brazilianul nu a evoluat împotriva lui Elche, iar el ar putea juca mâine titular cu Atalanta.
În campionat, Real Madrid se află pe locul 2, la 6 puncte de liderul Atletico Madrid, dar campionatul pare relansat, având în vedere programul celor trei granzi până la sfârşitul sezonului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo