Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Laporta visează la o Barcelona "extraterestră" de sezonul viitor. Cum ar putea arăta echipa

Cristian Mihală

Publicat 20/09/2021 la 09:26 GMT+3

Barcelona este într-o situație grea, stagiunea în curs urmând a fi una de sacrificiu, însă Joan Laporta, președintele grupării de pe Camp Nou speră ca de sezonul viitor formația blaugrana să redevină o forță.

Haaland

Credit imagine: Getty Images

În această vară, catalanii au fost nevoiți să renunțe la Messi și Griezmann, din cauza problemelor financiare avute, iar partida cu Bayern, din Champions League, scor 0-3, a arătat cât de departe e în acest moment formația lui Koeman de elita fotbalului din Europa.
Totuși, fanii formației blaugrana au motive de bucurie, în perspectiva stagiunii 2022-2023. Se estimează că lucrurile se vor regla până atunci din punct de vedere financiar, iar Laporta îi va putea aduce viitorului antrenor (lui Koeman îi expiră contractul în vară și probabil nu va mai continua) câțiva fotbaliști care să întărească sensibil lotul.

Haaland, marele pariu al lui Laporta, la Barcelona

Mundo Deportivo titrează că Erling Haaland este fotbalistul de care se leagă speranțele actualei conduceri a catalanilor. Norvegianul care a marcat 68 de goluri în 67 de partide pentru Dortmund va putea fi achiziționat pentru doar 75 de milioane de euro, din 2022 urmând a fi activată o clauză în acest sens. Evident, de semnătura vârfului de 21 de ani sunt interesate și alte mari cluburi din Europa, iar Barcelonei îi va fi complicat să aducă suficiente argumente pentru ca atacantul să o aleagă. Totuși, Laporta are relații foarte bune cu Mino Raiola, agentul jucătorului, iar acest lucru ar putea fi decisiv.
Tot un jucător impresariat de Raiola, Paul Pogba, este al doilea pe lista catalanilor. Anul acesta, președintele blaugrana s-a axat pe aducerea de fotbaliști de calitate liberi de contract (vezi Eric Garcia sau Depay), iar acest plan va continua. Francezului îi expiră înțelegerea cu United în 2022 și nu pare tentat să prelungească. Deja agentul său a recunoscut că Juventus e o opțiune pentru mijlocaș, dar e de așteptat ca fotbalistul lui Solkjaer să își dorescă mai degrabă Barcelona, care îi va oferi un salariu superior, dar și perpective mai bune de a face performanță.
Al treilea jucător dorit de șefii de pe Camp Nou este Dani Olmo. Fotbalistul a fost dorit și în ultima zi de mercato din vara acestui an și își dăduse acordul pentru un contract pe 5 ani. Leipzig nu a fost de acord cu oferta și, cum catalanii nu au fost siguri că transferul poate fi înregistrat în timp util, au renunțat pentru moment la idee. Leipzig e într-o situație disperată, după ce și-a vândut toate vedetele și se estimează că va avea mari probleme în 2022, șansele să mai prindă Liga fiind minime. Olmo ar reveni astfel la clubul pe care l-a părăsit la 16 ani pentru a merge la Dinamo Zagreb.
Cum ar vrea Laporta să arate Barcelona de sezonul viitor
  • Ter Stegen - Pique, Eric Garcia, Araujo - Busquets - Frankie de Jong, Pogba, Pedri, Dani Olmo (Ansu Fati) - Depay, Haaland
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo