Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Rămâne Messi liber de contract la miezul nopţii?". Laporta a răspuns cu un singur cuvânt

Cristian Mihală

Publicat 30/06/2021 la 15:11 GMT+3

Preşedintele lui FC Barcelona, Joan Laporta, a fost aşteptat astăzi la sediul clubului de o armată de jurnalişti. Întrebat despre viitorul lui Messi, numărul unu de pe Camp Nou a răspuns cu un singur cuvânt: "Calm".

Leo Messi, Joan Laporta

Credit imagine: Getty Images

Barcelona intră de la miezul nopţii într-o nouă eră, chiar dacă va fi vorba doar de o scurtă perioadă, până când Messi va fi semnat noul contract. Cert e că de pe 1 iulie, argentinianul devine liber de contract şi sunt şanse mici ca el să îşi pună azi semnătura pe o nouă înţelegere.
Situaţia nu e încă una alarmantă, dinspre oficialii Barcelonei venind informaţii potrivit cărora negocierile sunt pe ultima sută de metri. Dar fără îndoială că fanii nu vor sta foarte liniştiţi, ştiind că cel mai important jucător din istoria formaţiei favorite nu mai este sub contract cu gruparea de pe Camp Nou.

Barcelona are încredere că Messi prelungeşte

Ca atare, jurnaliştii au sosit la sediul clubului blaugrana în această după-amiază, sperând că vor obţine informaţii de la noul preşedintel. Joan Laporta nu a dorit să stea de vorbă cu ziariştii, dar le-a transmis un mesaj: "Calm".
Imediat, presa spaniolă a făcut trimitere la reacţia lui Florentino Perez, care a folosit acelaşi cuvânt când a fost întrebat despre transferul lui Mbappe la Real. În acest moment, mutarea nu mai e de actualitate, francezul fiind foarte aproape să semneze prelungirea cu PSG.
În ceea ce îl priveşte pe Messi - care e la Copa America, calificat în sferturi -, lucrurile par să urmeze calea dorită de fanii catalanilor. Sud-americanul va mai rămâne pe Camp Nou încă doi ani, urmând a semna în următoarele zile. Până atunci, însă, neliniştea e firească, în condiţiile în care unul dintre cei mai buni jucători din istorie rămâne liber de contract.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo