Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Unde se transferă Sergio Ramos, după plecarea de la Real Madrid

Cristian Mihală

Publicat 17/06/2021 la 07:52 GMT+3

Sergio Ramos şi Real Madrid se despart după 16 ani de glorie, iar fundaşul de 35 de ani are trei variante de top pentru a-şi continua cariera. Cele două formaţii din Manchester, dar şi PSG sunt pe urmele lui.

Il presidente della UEFA Aleksander Ceferin consegna la Champions League al capitano del Real Madrid Sergio Ramos

Credit imagine: Getty Images

Real Madrid a confirmat aseară că Sergio Ramos va părăsi gruparea de pe Bernabeu. Potrivit Marca, fundaşul dorea un nou contract, pe doi ani, în timp ce clubul i-a oferit un angajament pe un singur sezon, cu o diminuare de 10% a contractului.
În contextul în care apărătorul avea deja 3 oferte, toate mai tentante din punct de vedere financiar, s-a ajuns inevitabil la despărţire. În următoarele săptămâni, Ramos şi agenţii săi vor studia toate variantele. Un lucru e cert: chiar dacă în presa din Spania s-a vorbit de o eventuală întoarcere la Sevilla, această opţiune nu stă în picioare: apărătorul va alege dintre City, United şi PSG.

Guardiola vrea Champions League cu Sergio Ramos

Campioana Angliei, Manchester City, are ceva probleme în zona centrală a apărării, chiar dacă perechea Dias-Stones pare în acest moment sudată. O eventuală accidentare ar crea probleme, în contextul în care Eric Garcia a plecat liber de contract la Barcelona, iar Laporte vrea şi el să părăsească Etihad, pentru a juca mai mult.
Guardiola ştie cât de important e un fotbalist precum Sergio Ramos în vestiar şi consideră că venirea acestuia, gratis, ar fi o lovitură dată de club. Marele vis al "cetăţenilor" e să cucerească Champions League, iar experienţa şi valoarea ibericului sunt văzute ca fiind un factor decisiv în realizarea acestui deziderat.
picture

Kylian Mbappé (PSG) și Sergio Ramos (Real Madrid)

Credit imagine: Getty Images

Sergio Ramos, dorit de United şi PSG

City va avea concurenţă serioasă în dtentativa de a lua gratis unul dintre cei mai mari fundaşi din istoria fotbalului.
Manchester United vrea neapărat să aducă pe cineva lângă Maguire, în contextul în care Lindelof are evoluţii oscilante, iar această variantă nu poate fi ratată. Fără titlul în era "post Ferguson", "diavolii" pot găsi în fundaşul spaniol veriga lipsă dintr-un mecanism care s-a perfecţionat tot mai mult în ultimele două sezoane. Gruparea de pe Old Trafford a fost interesată şi de Varane, fostul coechipier al lui Ramos la Real, însă acum şi-a mutat toată atenţia pe căpitanul legendar al formaţiei de pe Bernabeu.
A treia mare forţă care e interesată de Sergio Ramos este PSG. Francezii nu au transferat vreun fundaş de mare valoare după plecarea căpitanului Thiago Silva, sezonul trecut. Au mers pe mâna cuplului Kimpembe-Marquinhos, iar sezonul a fost unul ratat şi din această cauză. Nu doar că trupa lui Pochettino nu a reuşit nici anul acesta să cucerească Champions League, dar au pierdut şi titlul în Franţa. Ca şi în cazul lui City, marele vis al formaţiei din capitala Franţei e Champions League, iar Ramos asigură experienţa şi pedigreeul necesare realizării unui astfel de obiectiv.
Din câte se pare, în acest moment PSG oferă cel mai atractiv salariu, dar e de aşteptat ca în perioada următoare agenţii jucătorului să negocieze intens cu părţile implicate, astfel că e prematur să spunem că francezii sunt favoriţi în această cursă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo