Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

FC Barcelona a mai rezolvat o problemă! Un jucător cu salariu mare, împrumutat la Tottenham

Nicu Savin

Publicat 29/06/2022 la 17:29 GMT+3

FC Barcelona încearcă să scape de anumiți jucători în această vară, pentru a aerisi bugetul salarial ael echipei și a putea înregistra noi achiziții. Un prim pas a fost deja făcut, catalanii ajungând la un acord cu Tottenham pentru împrumutul lui Clement Lenglet. Jucătorul și-a dat și acceptul și mai rămâne de stabilit cum va fi plătit fundașul.

Clément Lenglet (FC Barcelona)

Credit imagine: Getty Images

FC Barcelona traversează o perioadă complicată din punct de vedere financiar, iar conducerea face eforturi uriașe pentru a rezolva problemele, dar și pentru a întări în același timp echipa. Catalanii vor să scape de o serie de jucători cu salarii consistente, pentru a elibera o parte din bugetul salarial și a înregistra noi achiziții.
Clement Lenglet intră și el în această categorie, Xavi nebazându-se prea mult pe el în mandatul său. Transferat de la Sevilla în 2018 pentru 36 de milioane de €, francezul are contarct până în 2026, dar a jucat foarte puțin în ultima vreme și e clar că nu va fi titular în sezonul următor.
În aceste condiții, fundașul central de 27 de ani a acceptat să plece la o altă echipă și va juca sub formă de împrumut la Tottenham. Conform Marca, cele două cluburi au căzut de acord pentru această mutare, iar jucătorul și-a dat și el acceptul, contând faptul că Spurs va evolua în Champions League din toamnă.
Citește și:

Barcelona îl va împrumuta pe Lenglet la Tottenham

Sursa citată notează că în calea anunțului oficial mai stă un singur lucru: stabilirea modului în care va fi plătit jucătorul. Barcelona ar vrea ca Totteham să-i achite integral salariul, dar londonezii ezită și încearcă să preia doar o parte din venitul lui Lenglet. Cel mai probabil se va ajunge la un consens în zilele următoare, Barcelona dorind ca totul să fie semnat până pe 4 iulie, când are loc reunirea echipei.
Catalanii ar fi vrut să-l vândă definitiv pe Lenglet, dar Tottenham a exclus această variantă. E posibil ca un transfer definitiv să reapară pe tapet în vara viitoare, dacă francezul se va adapta în Premier League.
Sunt puține șanse ca Lenglet să mai fie o variantă pentru Xavi în viitor, mai ales că Barcelona are în plan aducerea unui alt fundaș central de mare valoare, primii pe listă fiind Jules Kounde și Kalidou Koulibaly. Din actualul lot, Xavi ar vrea să scape și de Umtiti și Minguesa sau chiar de Pique, deși acesta din urmă a anunțat că e gata să rămână și să arate că merită să fie în echipă.
Dacă nu va veni un alt fundaș în această vară, Eric Garcia, Araujo și Andreas Christensen vor fi oamenii de bază în centrul defensivei în sezonul viitor, cu mențiunea că înțelegerea cu danezul este perfectată, dar nu a fost înregistrată la Liga Spaniolă. Probabil, după plecarea lui Lenglet acest lucru va fi posibil.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo