Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Real Madrid, noua campioană a Spaniei! "Los Blancos" s-au distrat cu Espanyol și pot declanșa fiesta

Nicu Savin

Actualizat 30/04/2022 la 19:14 GMT+3

Real Madrid s-a impus cu 4-0 împotriva lui Espanyol și a cucerit pentru a 35-a oară în istorie campionatul Spaniei.

Rodrygo del Real Madrid celebra con su compañero Lucas Vázquez después de marcar el segundo gol de su equipo durante el partido de LaLiga Santander entre el Real Madrid CF y el RCD Espanyol en el Estadio Santiago Bernabéu el 30 de abril de 2022 en Madrid,

Credit imagine: Getty Images

Real Madrid avea nevoie de un singur punct în meciul de acasă cu Espanyol pentru a deveni matematic noua campioană din La Liga. Ancelotti a menajat o parte dintre jucătorii importanți, în perspectiva meciului cu Manchester City din Champions League, dar, chiar și așa, madrilenii au obținut o victorie clară.
Lovitura de start a meciului a fost dată de Rafa Nadal, cunoscut ca un mare fan al "galacticilor".
Rodrygo a reușit o dublă în prima repriză și fanii au început deja sărbătoarea în tribune. Marco Asensio a făcut 3-0 în minutul 55, iar Benzema, intrat în repriza secundă a stabilit scorul final în minutul 80. A fost al 42-lea gol marcat de francez în acest sezon fantastic, în toate competițiile. Pasa decisivă i-a aparținut lui Vinicius, care a ajuns al 15 assist-uri.

Real Madrid, al 45-lea titlu din istorie

Așadar, Real Madrid a cucerit pentru a 35-a oară în istorie campionatul Spaniei. Dintre echipele din Top 5 campionate, doar Juventus are mai multe titluri interne (36).
Primul titlu obținut de gruparea de pe Benabeu a fost în sezonul 1931-1932, iar de atunci au urmat ani și ani de glorie pentru cel mai galonat club din lume. Titlul cu numărul 34 fusese obținut în urmă cu doi ani, sub conducerea lui Zinedine Zidane.
Carlo Ancelotti a devenit primul antrenor din lume care cucerește titlul în toate cele 5 campionate de top din Europa. Italianul a mai câștigat Serie A cu Milan, Premier League cu Chelsea, Bundesliga cu Bayern și Ligue 1 cu PSG.
Marcelo, căpitanul madrilenilor în meciul de azi, a ajuns la 24 de trofee câștigate în tricoul Realului, devenind cel mai bun jucător din istoria clubului din acest puncte de vedere.
Deși câștigarea unui titlu este un moment special, madrilenii nu au prea mult timp de odihnă, deoarece peste 4 zile vor juca returul cu City, din semifinalele Champions League. După ce a pierdut cu 4-3 în tur, echipa lui Ancelotti trebuie să facă un meci mare pe Bernabeu pentru a accede în marea finală.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo